Ansamblul Folcloric "Nuntaşii Bihorului" al Casei de Cultură a Sindicatelor a susţinut, joi seară, un spectacol zilei de 8 Martie cu cântece şi dansuri specifice Bihorului, dar şi altor zone folclorice din ţară.
Spectacolul "Iubim femeia" - care s-a ţinut la Casa de Cultură - a fost un succes, fiind aplaudat şi ovaţionat de orădeni.
De altfel, deşi sunt amatori, membrii Ansamblului "Nuntaşii Bihorului" s-au prezentat ca nişte profesionişti în faţa spectatorilor de toate vârstele, care au umplut sala mare a CCS.
Dansatorii, pregătiţi de coregraful Dinu Avram, au pregătit momente din Oaş, Năsăud, Moldova şi Bihor. Orchestra, una întinerită, a fost condusă de dirijorul Radu Tîrb, iar invitatele evenimentului Iuliana Chelu şi Viorica Bradea.
Spectacolul s-a încheiat cu toţi folcloriştii de pe scenă cântând "La mulţi ani!" pentru doamnele şi domnişoarele din sală.
Viorel Orbai
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.