URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 30 NOIEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ca să vedeți cum se fac marile proiecte de investiții în România! De mult se știa că vor exista fonduri europene pentru dezvoltarea transportului durabil, tramvaie și trenuri urbane. Povestea asta o vântură primarul Emil Boc de 10 ani.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Eroarea judiciară reprezintă, într-o definiție populară generică, eroarea de judecată care conduce la greșita soluționare a unui proces. În această viziune, ideea de eroare judiciară sau eroare de judecată poate fi calificată ca orice aspect care conduce la pronunțarea unei hotărâri care nu reflectă adevărul și, pentru aceste situații, sunt reglementate, atât în penal cât și în civil, căile de atac. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
26 Septembrie 2023, 22:04

Noile taxe au fost aprobate de Guvern prin asumarea răspunderii, cu proteste. Varianta finală a proiectului și ce spune premierul (FOTO/VIDEO)

Noile taxe au fost aprobate de Guvern prin asumarea răspunderii, cu proteste. Varianta finală a proiectului și ce spune premierul (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
Noile taxe au fost aprobate de Guvern prin asumarea răspunderii, cu proteste. Varianta finală a proiectului și ce spune premierul (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
Noile taxe au fost aprobate de Guvern prin asumarea răspunderii, cu proteste. Varianta finală a proiectului și ce spune premierul (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
Noile taxe au fost aprobate de Guvern prin asumarea răspunderii, cu proteste. Varianta finală a proiectului și ce spune premierul (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
Noile taxe au fost aprobate de Guvern prin asumarea răspunderii, cu proteste. Varianta finală a proiectului și ce spune premierul (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
Noile taxe au fost aprobate de Guvern prin asumarea răspunderii, cu proteste. Varianta finală a proiectului și ce spune premierul (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
Noile taxe au fost aprobate de Guvern prin asumarea răspunderii, cu proteste. Varianta finală a proiectului și ce spune premierul (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
Noile taxe au fost aprobate de Guvern prin asumarea răspunderii, cu proteste. Varianta finală a proiectului și ce spune premierul (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Guvernul și-a asumat, marți seară, răspunderea în Parlament pe controversatul proiect de lege privind noile măsuri fiscale, pe un fundal cu proteste, din partea USR și AUR.

După cum se știe, măsurile au fost contestate puternic în special de mediul de afaceri, în contextul în care modificările vor pune o presiune mult mai mare pe sectorul privat decât pe cel bugetar.

În discursul său, prim-ministrul Marcel Ciolacu a apărat însă aceste măsuri, lâudându-le și spunând că „Astăzi se termină cu șmecheria”.

Ședință cu proteste

Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marţi, într-o şedinţă comună pentru asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege.

Ședința a fost una cu scandal. În timpul discursului premierului Ciolacu, USR și AUR au protestat.

„PNL, poți o zi fără Ciolacu șef?”, „Ciolacu, ești pe drojdie?”, „PSD-PNL, creșteți taxele ca să vă acoperiți hoțiile”, scria pe pancartele USR, aluzie la cazul președintelui CJ Vaslui Dumitru Buzatu, care a fost prins în flagrant și arestat în weekend pentru că a luat o mită de 1,25 milioane de lei. De altfel, una dintre pancarte conținea chiar mai multe fotografii cu teancurile de bancnote găsite în portbagajul acestuia.


Foto: Inquam Photos / George Călin

„Taxe pentru noi, privilegii pentru ei”, „PSD-PNL, taxe mai mari pentru un viitor mai sumbru”, scria pe pancartele AUR, potrivit HotNews.ro.

„Se termină cu șmecheria”

În fața parlamentarilor, Ciolacu a lăudat noile măsuri, într-un discurs aplicat, în care a vorbit mai mult la persoana I .

„Vă spun cu toată responsabilitatea, de azi s-a terminat cu dubla măsură, s-a terminat cu banii făcuți ușor din evaziune fiscală”, a spus premierul, precizând că „îmi asum răspunderea pentru un set de măsuri, dar suntem la începutul unei reforme mai ample”.

„Astăzi, se termină cu șmecheria! Astăzi, Guvernul pe care îl conduc își asumă răspunderea tocmai pentru că România nu-și mai poate permite să se bazeze doar pe munca celor cinstiți, a celor care își plătesc corect taxele și impozitele la stat. Iar, pe ceilalți să nu-i deranjeze nimeni! De astăzi toată lumea va plăti în funcție de cât câștigă! Nu poți fi milionar, dar să plătești taxele la echivalentul salariului minim pe economie!”, a pretins el.


Foto: Inquam Photos / George Călin

Prim-ministrul a „tunat” inclusiv la adresa „risipei bugetare”, arătând că prin noua lege va fi „mai multă cumpătare pentru bugetarii cu venituri mari”, în vreme ce „angajații cu salarii mici vor primi în continuare vouchere și alte măsuri de susținere a veniturilor”.

„Totodată, vor fi mai puțini șefi! Se vor desființa mii de posturi de șefi, cu toată salba de consilieri, șoferi și secretare”, a spus el.

„Vom impozita cu 70% tot ce înseamnă avere ilicită. Însă impozitarea cu 70% a sumelor nejustificate nu înseamnă taxarea banilor de la nuntă sau de la botez. Nu, cu 70% va fi taxat cel care nu și-a plătit corect taxele și impozitele, cel care a făcut evaziune, cel care a furat din banii pentru sănătate, pensii, educație”, a mai susținut el, conform HotNews.ro (discursul integral mai jos).

Băncile, taxate mai tare

Anterior asumării, Guvernul a avut o ședință în care a decis ce amendamente admite, dintre cele depuse de parlamentari.

Pe parcursul zilei au avut loc mai multe propuneri, iar una dintre cele acceptate a fost cea referitoare la creșterea procentului de taxare a băncilor pe cifra de afaceri, care va fi de 2%, față de 1% propus în forma inițială.

O controversă s-a consumat în jurul Pilonului II de pensii. Un amendament despre care liberalii susțineau că este al PSD a creat scandal pe grupul intern al parlamentarilor PNL. Ar fi fost vorba despre o modificare care ar fi prevăzut să se elimine obligativitatea aderării la Pilonul 2, propunere care, însă nu a mai fost adoptată. HotNews.ro scrie că parlamentarii PNL au protestat și i-au transmis secretarului general al PNL Lucian Bode că nu sunt de acord cu inițiativa și că „nu vor susține așa ceva”. Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș (foto jos), a spus că nu a fost un amendament oficial, în vreme ce premierul Marcel Ciolacu a susținut, ulterior, că „niciodată în Coaliție eu sau Nicolae Ciucă nu am vorbit despre un amendament la Pilonul 2 de pensii”.

Marcel Boloș, ministrul de Finanțe
Foto: Inquam Photos / George Călin

Până la urmă, proiectul privind noile măsuri fiscale a fost adoptat (vezi varianta finală a documentului, mai jos!).

Procedural, după asumare, senatorii și deputații pot depune moțiune de cenzură. Dacă aceasta nu trece, legea se consideră adoptată. 

USR a anunțat, după ședință, că va contesta la Curtea Constituțională măsurile, deoarece sunt șanse foarte mici, în actuala componență a Parlamentului, ca o moțiune de cenzură să fie aprobată.

Ce modificări aduce noua lege

Între noile măsuri adoptate se numără inclusiv faptul că plățile în numerar vor fi drastic reduse, atât între firme și persoane fizice, cât și între firme. Între altele, intențiile Finanțelor sunt de a plafona încasările efectuate de către magazinele de tipul cash and carry (Metro, Selgros etc) în limita unui plafon zilnic de 2.000 lei de la o persoană. 

Noua lege aduce modificări substanțiale în felul în care vor fi taxate microîntreprinderile, IT-iștii vor plăti impozit pe venit pentru sumele de peste 10.000 de lei, angajații din construcții, agricultură și industria alimentară vor plăti CASS, TVA-ul va crește pentru mai multe tipuri de produse, se introduce o acciză la băuturile cu zahăr, se instituie impozite mai mari pentru casele și mașinile scumpe, companiile mari și băncile vor fi taxate mai aspru, iar persoanele care au venituri din activități independente vor avea un nou plafon pentru plata CASS de 10%. Practic, ar urma să plătească 10% la veniturile nete dacă au sub 60 de salarii minime. Dacă au mai mult, atunci va fi plafonat la cele 60, mai notează HotNews.ro.

Vezi mai jos care sunt noile măsuri fiscale!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Phii..
Ce damf a venit. De la toti. Iar peneleii: 'au protestat și i-au transmis [...] că „nu vor susține așa ceva”'. Bine ca pe celalte mai grave le sustineti. Tradatorii istoriei. V-au spus si imberbii de la usr ca veti ajunge aici cand inca ati fi putut evita orgia asta. @Timi ce e nefiresc e sa amestece masuri cat de cat discutabile cu batai de joc si cu lipsa de reforma serioasa a statului.
Postat 27 Septembrie 2023, 14:33 de nihil
Am aflat astfel că ministrul de finanțe e doar de decor ...
... și că activitatea generală este de fapt coordonată de către, după cum admite și limba română actualizată de o parte a mass mediei, de o secretară de stat. Unii cu minciuna și impostura la purtător, unele cu munca operativă.
Postat 27 Septembrie 2023, 09:26 de KP
Impozitrea progresiva a salariilor si a pensiilor
E firesc ca cei care castiga mai mult sa contribuie cu mai mult. Nu poate sa contribuie cu acelasi procent ca si unul care abia traieste de la un salariu la altul, sau de la o pensie la alta. Sunt companii multinationale care nu vor sa plateasca nici un impozit pe profit! Pe de alta parte o mare gaura la buget o reprezinta evaziunea fiscala.
Postat 27 Septembrie 2023, 07:49 de Timi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON