URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Iulie 2021, 20:11

Ne enervează: Buruienile cresc în voie în zona centrală a Oradiei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe strada Gheorghe Dima, la doi paşi de Corso, proprietarul unui teren rămas gol între case sfidează regulile oraşului.

Buruienile cresc în voie, gunoaiele aruncate de trecători se adună, iar gardul care-l împrejmuieşte aproape că se prăvăleşte peste pietoni.

Problema e veche, terenul a arătat deplorabil şi în anii trecuţi, dar autorităţile pare-se că nu găsesc motivaţia necesară pentru a-l determina pe proprietar să respecte oraşul... 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Re: mechanic
Vid e în capul tău. Eu spuneam "actualizat" cine e proprietarul, nu cine figurează în evidențele primăriei la plata impozitului aferent.
Postat 22 Iulie 2021, 08:36 de KP
KP
Bravo KP, iar ai dat-o de gard. Unul Vid din Ioșia este deținătorul legal al terenului și bănuiesc că are probleme financiare din timp ce nu a finalizat construirea hotelului. O zi bună.
Postat 22 Iulie 2021, 08:20 de mechanic
Proprietarul e cunoscut de Bihoreanul.
Ei bine, proprietar e clanul Micula, ca să nu mai lungim povestea.
Postat 21 Iulie 2021, 20:55 de KP
Advertising
cum ar zice cei ce lucreaza in PR: "parc natural salbatic, cu vegetatie nativa, fara plante invazive care ajuta la combaterea incalzirii globare si a efectului de sera in oras". Apoi ar cere si fonduri europene ca sa il pastreze asa, si sa nu betoneze acolo un bloc.
Postat 21 Iulie 2021, 20:46 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON