URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Aprilie 2024, 21:35

Lucrările la parcul Petőfi din Oradea vor fi gata „până la începutul verii”. În ce fază sunt acum (FOTO/VIDEO)

Lucrările la parcul Petőfi din Oradea vor fi gata „până la începutul verii”. În ce fază sunt acum (FOTO/VIDEO) sursa foto: Primăria Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările de reamenajare a parcului Petőfi vor fi gata „până la începutul verii”, a anunțat marți Primăria Oradea, adăugând că „iubitorii de plimbări în aer liber vor regăsi aici un spațiu de recreere, o cafenea-cofetărie, o grădină japoneză, o zonă cu pergole, bănci cu elemente de tip Smart (wi-fi, posibilitate încărcare telefoane), locuri de joacă pentru cei mici, rastel pentru biciclete, toalete moderne”.

Parcul Petőfi are o suprafață de 2,4 hectare și este unul dintre cele mai vechi din oraș, se arată în aceeași informare a municipalității.

„Zona de cafenea-cofetărie a fost pavată în formă circulară cu piatră cubică din porfir, pe marginea acestei suprafețe circulare, urmând să fie montate bănci de odihnă. Totodată, au fost pregătite platourile destinate locurilor de joacă, urmând să fie montate aparaturile și covorul de tartan. Zonele proiectate a fi pavate cu porfir sunt realizate în proporție de 85%. Orădenii se vor putea bucura de acest parc odată cu începerea verii”, a transmis, prin comunicat, viceprimarul Marcel Dragoș. 

În zona grădinii japoneze s-a executat partea de săpături și montare borduri, iar amplasamentul care va găzdui aparate de fitness este amenajat.

sursa foto: Primăria Oradea

„Toaleta automată a fost deja montată și legată la sistemul de electricitate și canalizare. Acum se finalizează montarea porfirului pe alei, se pregătesc șanțurile pentru sistemul de irigații și se toarnă fundațiile pentru stâlpii de iluminat cu LED. La final, zonele cu pământ vor fi amenajate cu gazon”, mai precizează reprezentanții Primăriei Oradea.

Aceștia subliniază că „toate intervențiile au fost gândite în așa fel încât să nu altereze caracterul istoric al parcului. Amenajările realizate au la bază studiul peisagistic care vizează intervenții pe 11 zone din parc, fără a afecta arborii maturi cu valoare dendrologică şi istorică”. 

Proiectul de modernizare mai prevede iluminat public și sistem de curenți slabi (necesari pentru montare camere video, wi-fi), sistem de irigație automatizat, mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, indicatoare de orientare, rastel biciclete) și toalete moderne cu sistem de auto-curățare.

Lucrările sunt executate de S.C. Dumexim S.R.L., valoarea contractului fiind de 7.055.070,17 lei fără TVA.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
tandemul succesului dragos dumexim
nimic nu va fi alterat si totul va fi in termene, daca ne spune pinocchio Dragos si lucrarile sunt efectuate de dumexim, si marmota impacheta ciocolata....
Postat 10 Aprilie 2024, 08:06 de Traian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5471 RON
  • 1 EUR = 4.9752 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON