URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Aprilie 2013, 11:52

Kinder Paleu s-a calificat la pas în turul III al Cupei României la fotbal, faza judeţeană

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu numai la nivel naţional, ci şi la cel judeţean au avut loc în această săptămână jocuri din cadrul Cupei României la fotbal. În Bihor, miercuri au fost programate disputele turului secund. Dacă liderul la zi al Ligii a IV-a, Kinder Paleu, s-a impus la pas pe terenul celor de la Frontiera Oradea, în schimb, câştigătoarea ediţiei trecute, Crişul Sântandrei a avut nevoie de prelungiri şi lovituri de la 11 m pentru a se califica.

Faza judeţului Bihor a Cupei României la fotbal a programat în această săptămână jocurile turului al II-lea. În total au avut loc 16 jocuri, iar trei dintre ele au avut nevoie de prelungiri pentru a putea fi desemnată câştigătoarea.

Liderului Ligii a IV-a, Kinder Paleu, n-a avut probleme în a se califica, impunându-se clar, cu 5-1, pe terenul celor de la Frontiera Oradea. Victorii la scor, tot în deplasare, au repurtat însă şi FC Hidişel, Cetatea Valea lui Mihai şi Viitorul Marghita.

Câştigătoarea ediţiei trecute, echipa Crişul Sântandrei a avut ceva emoţii, având nevoie de lovituri de departajare pentru a se califica în turul III.


Rezultatele şi marcatorii jocurilor din turul II al fazei judeţului Bihor din Cupa României la fotbal:
Cetatea Biharea - Cetatea Valea lui Mihai 0-4
Lakatos 5, Sandor 13, Bencic 52, Horvath 70

FC Bihor II - Sporting Lugaş 2-0
Hosu 66, Tocuţ 79 (11 m)

Inter Aştileu - Locadin Ţeţchea 3-0
Cr. Butuc 8, 69, Ivan 89

Minerul Şuncuiuş - Crişul Aleşd 2-4

Săgeata Brusturi - Viitorul Marghita 1-4
Rus 14 - Naghi 6, 59, Demian 60, Forizs 65

CSU Partium Oradea - Viitorul Borş 2-1
Fazekas 26, Szeles 35 - R. Ardelean 90+1

CSM Olimpia Salonta - CF Liberty Salonta 3-3, 5-3 după prelungiri
Ţârlea 25, 52, 81, 111, Negrău 106 - P Burescu 37, Şuteu 49, 90

Voinţa Cheresig - Crişul Sântandrei 4-6 (1-1, 1-1), după loviturile de departajare
Bulzan 48 - Ramariavelo 78
La penaltyuri au marcat Luncan, Abrudan şi Silaghi pentru Voinţa, respectiv Lobonţ, Selegean, Filimon, Ramariavelo şi Novak pentru Crişul

FC Universitatea Oradea - CSC Sânmartin 1-3
T Cheregi 83 - Cr. Copil 15, Morna 62, 90+2

Frontiera Oradea - Kinder Paleu 1-5
Fărcuţ 60 - Lupuţ 36 (11 m), Balea 38, 40, R Ştefan 66, Rogojan 68

Voinţa Ciumeghiu - Victoria Avram Iancu 0-3
Hering 22, Filip 58, Puşcaş 84

Cetatea Finiş - Biharea Vaşcău 1-3
A Jurcă 86 - Micula R 27, M Merce 37, Fl Merce 66

CF Bihorul Beiuş - Poiana Budureasa 2-1
Tăut 18, Briciu 81 - Sbertea 55
C.roşu: R Bogdan (Budureasa) în min. 57 pentru cumul de cartonaşe galbene

Vulturul Dobreşti - FC Hidişelu de Sus 0-5
Dumiter 5, Agiurgioaiei 24, 31, Grosu 37, Sundas 59

Izvorul Cociuba Mare - Luceafărul II 4-5 (4-4, 2-2) după prelungiri
Lazlau 29, 84,Balog 44, Ungur 80, - Bocuţ 5, 50, 90, 103, Zgârdan (autogol) 31

Unirea Roşia - CSO Ştei 2-1 (1-1), după prelungiri
V Burescu 85, 106 - P Mihuta 61
C. roşu: Malita (ROşia) în min. 40 pentru lovirea unui adversar cu piciorul în lupta pentru minge, respectiv Pele Daniel (Ştei) în min. 82 pentru cumul de cartonaşe galbene.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.596 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON