De patru luni, orădeanul Mihai Neşu nu mai poate merge pe propriile picioare. De patru luni, el este internat şi trăieşte cu speranţa că într-o zi va redeveni cel de dinainte de 10 mai 2011. Data la care viaţa sa, până atunci una normală, de fotbalist, s-a schimbat la 180 de grade, după ce un coechipier a căzut peste el la un antrenament al formaţiei FC Utrecht.
Au trecut patru luni în care veştile despre el au fost aşteptate cu sufletul la gură. Au venit rar, el şi familia preferând să păstreze discreţia şi să se concentreze pe recuperare, nu pe declaraţii de presă.
Acum, Mihai Neşu a acordat un amplu interviu Gazetei Sporturilor, în care îi povesteşte lui Cătălin Tolotan, în detaliu, ce a trăit în ultimele luni, în care a fost operat pentru refacerea vertebrei fracturate în urma accidentului şi în care a început un lung şi anevoios proces de recuperare, care, din fericire, înregistrează uşoare progrese.
Fotbalistul vorbeşte normal, îşi mişcă uşor capul şi doar parţial mâna dreaptă, cu care acum poate să controleze scaunul cu rotile electric în care este imobilizat. În rest, el nu-şi simte corpul şi schimbă canalele TV suflând într-un tub special amenajat deasupra patului.
Spune că îl deranjează statutul de victimă: "În România, unii spun despre mine că voi rămâne legumă. Aici, în Olanda, legume ca mine sunt directori de bancă!".
Îşi extrage doza necesară de optimism când, privind în jurul său, la centrul de recuperare din Utrecht, vede cazuri înfiorătoare, mult mai grave decât al lui. Şi, deşi se află în starea în care se află, găseşte timp şi pentru compasiune pentru cei din jur.
"Eu am multe amintiri. Spre deosebire de un copil mic, care, săracul e accidentat şi nu mai poate să aibă nici o amintire. Eu deja câte am? Pot să povestesc în fiecare zi o grămadă de lucruri frumoase. Poţi să faci să te simţi mai bine! Asta cu copiii mi se pare mega nedrept. Uite, pe acelaşi etaj cu mine e Centrul de Reabilitare pentru copii. Unii n-au nici picioare, mâini, picioare... Eu sunt într-o situaţie mega nasoală. Dar eu ma întristam când vedeam copii de 20 de ani care aveau măduva complet secţionată şi puteau doar puţin să-şi folosească degetele", a povestit Neşu.
Tocmai de aceea este hotărât să lupte pentru a se recupera cât mai bine. Pentru că, spre deosebire de alţii, consideră că are o şansă în plus.
"Când văd oamenii normali zic: uite, ce noroc. Practic eşti normal, ce noroc că eşti normal, nu-ţi mai trebuie nimic. Dar noi după aia ne umplem capul cu tot felul de probleme. Acum, în condiţiile astea, numai să fiu normal mi se pare mega mult, o mare binecuvântare. Dar când eşti normal nu te gândeşti, că nici eu nu mă gândeam vreodată că o să se întâmple aşa ceva", spune Neşu.
"Simt ceva. Când fac duş, simt când dă cu apă pe mine. Nu simt dacă e caldă sau rece, numai de la piept în sus, dar simt. În partea stângă nu simt, zici că am trei tractoare pe mine. Normal că sper să mă fac bine ca înainte, dar şi jumate dacă mă fac bine, deja... Să nu mai am nevoie de asistenţă. Să pot să mă îmbrac singur, să mă dau jos din pat singur, ar fi un pas mare. Acum aşteptăm, să vedem..."
Ca şi până acum, discreţia va fi cuvântul de ordine. "Rog lumea să nu-mi mai contacteze părinţii sau familia pentru că nimeni nu va vorbi în locul meu, niciodată. Ani de zile de acum înainte viaţa mea va însemna recuperare şi probabil îmbunătăţiri pe care vi le voi zice eu", a subliniat Mihăiţă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.