URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Mai 2023, 13:10

În Bihor s-au dat cele mai multe amenzi legate de Recensământ. Între cei sancționați, un primar

În Bihor s-au dat cele mai multe amenzi legate de Recensământ. Între cei sancționați, un primar foto generic, arhiva BIHOREANUL
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dintr-un total de 89 cetățeni sancționați cu amenzi în timpul RPL 2021, desfășurat anul trecut, cei mai mulți sunt din Bihor, arată o analiză a Economica.net.

Unii au fost amendați pentru că nu au vrut să răspundă la chestionare, alții pentru că au furnizat informații incomplete, dar un primar din Bihor, cel din comuna Lugașu de Jos, a fost amendat pentru că a împiedicat verificarea datelor culese, în condițiile în care ar fi „importat” populație din alte zone ale țării.

Recordman pe țară

Potrivit economica.net, care a centralizat și analizat informații strânse de la Prefecturile, Direcțiile Județene de Statistică și Inspectoratele Județene de Poliție din întreaga țară, la nivel național au fost sancționați 89 de oameni, cei mai mulți – 15 – fiind din Bihor.

În clasament au urmat județele Vaslui (11 amenzi) și Mehedinți și Alba (câte 9 amenzi fiecare), arată analiza economica.net.

Amenzile au variat între 1.000 și 3.000 lei, fiind stabilite în baza articolului 54, aliniatul (1), litera a) sau b) din OUG 19/2020 privind organizarea și desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor, în conformitate cu care „constituie contravenții: a) împiedicarea persoanelor implicate în acțiunea de recensământ pentru efectuarea înregistrărilor ce fac obiectul recensământului sau a desfășurării în orice mod a lucrărilor recensământului; b) refuzul furnizării informațiilor solicitate sau furnizarea de date eronate sau incomplete”.

A împiedicat verificările

În județul Bihor, cea mai mare amendă a fost dată primarului comunei Lugașu de Jos, Sorban Levente (UDMR), care a împiedicat verificarea de către angajații Direcției Județene de Statistică a corectitudinii datelor culese în etapa de recenzare în teren.

Sorban îndemnase localnicii să nu deschidă ușa reprezentanților DJS, în condițiile în care în etapa recenzării în teren în comuna Lugașu de Jos au fost „inventate” numere de casă noi și au „apărut” etnici romi din Dobrogea ca rezidenți în localitate.

Edilul susținea că de la precedentul RPL, efectuat în 2011, populația comunei ar fi sărit de la 3.580 locuitori (cât avea în urmă cu un deceniu) la peste 5.000 locuitori. În realitate, potrivit datelor oficiale publicate de DJS Bihor cu privire la RPL 2021, comuna a ajuns la doar 3.879 locuitori.

Sorban a contestat în instanță amenda de 3.000 lei primită după ce a sabotat verificarea RPL 2021 în Lugașu de Jos, însă fără succes.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON