URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Septembrie 2012, 08:55

Imnul lui Bunoiu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Festivalul Toamna Orădeană are mai nou şi un imn, interpretat de Ana Maria Georgescu, pe muzica iubitului ei, Ali Said. O iniţiativă care putea fi deşteaptă, dar care s-a dovedit un fiasco. Imnul e compromis din debut, de la primul vers, "când vântu-ţi suflă prin buzunare", care sugerează că festivalul e dedicat săracilor.

Apoi, urmează o "ploaie" de rime fără noimă, care prind poate doar printre puberii cu Bac-ul picat. Lipsa de inspiraţie a artiştilor e taxată şi de orădeni, care au lăsat zeci de comentarii prin care îşi exprimă nemulţumirea pe YouTube, unde a fost postat cântecelul. "Asta e o glumă proastă, nu?", "melodie proastă cu spume", "unlike" sunt doar câteva dintre ele.

Ofensat, directorul Casei de Cultură a Municipiului, Flavius Bunoiu, a lăsat şi el un comentariu, spunând că a înţeles ideea orădenilor... şi atât. Adevărul e că nici n-ar putea avea o altă reacţie dat fiind că, în "bunul" său obicei, a luat de unul singur decizia de a face un imn după gustul său, plus un videoclip plin de figuranţi. Pe câţi bani, rămâne să se afle.

Dar până la urmă ce mai contează un geam spart la o casă mare? Că doar fraierii de orădeni sunt cei care plătesc aceste subproducţii, şi nu puradeii din zona folclorică a marelui om de (casă de) cultură Bunoiu...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
@deci
bai kkatule, fa o petitie la prefectura sa o f..a toti pe ma-ta !
Postat 29 Septembrie 2012, 00:59 de LOL
umbelievable
ce stie putina lume e ca... ia stati jos ca e cam bomba !: astia de la bihoreanu' nu mai pot de grija lu Bunoiu nu pentru ca n-ar fi bun manager, ca bani mai multi ca asta n-a castigat nici un alt director pan-acum, ci pentru ca... ta-na-naaaa... o cornuta de "ziarist" de la bihoreanu' se viseaza el director la Casa de Cultura ;) Deja ai tot bate apropouri lu bolojan ;)
Postat 28 Septembrie 2012, 22:56 de Blow Hobby
Ofticatii bihoreni
Voi scrieti articolul si tot voi il comentati ?? hai ca sunteti patetici !
Postat 28 Septembrie 2012, 13:03 de Marian
jenant
Evident, comentarii negative nu au ce cauta la adresa unui cantec de toata jena. Suntem invitati cu totii sa ne exprimam nemultumirea in alt loc. De preferinta in soapta, sa nu deranjam pe nimeni.
Postat 28 Septembrie 2012, 11:00 de Oradean nemultumit
hai
De acord, sa-l schimbe cu un om cinstit, fara gasca care suge din banii publici.
Postat 28 Septembrie 2012, 10:46 de stefi
deci
cum putem face sa il dam afara pe acest flaviu bunoiu...cer ajutor celor care stiu inclusiv bihoreanului sa facem o petitie acestui impostor de oltean care se vrea oradean sa ne lase si el si balbaitul si libidinosul acela de mihai dacin..va rog faceti o petitie sa o semnam si sa o trimitem lui bolojan
Postat 28 Septembrie 2012, 09:36 de gh
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON