URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Februarie 2022, 14:39

Hairstylistul orădean Ionuţ Butcă, arestat într-un nou dosar de pornografie infantilă și trafic de minori!

Hairstylistul orădean Ionuţ Butcă, arestat într-un nou dosar de pornografie infantilă și trafic de minori! foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Condamnat deja la pedeapsă cu suspendare pentru pornografie infantilă, hairstylistul Ionuţ Butcă (foto), proprietarul salonului de coafură Agly din centrul Oradiei, a ajuns din nou în Arestul Poliţiei. 

Potrivit unor comunicate transmise vineri de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea şi DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea, bărbatul în vârstă de 37 ani ar fi racolat, începând cu anul 2021, mai mulţi minori proveniţi din medii defavorizate atât "pentru a întreține relații sexuale cu aceștia, la locuința sa", cât şi pentru a-i plasa prietenilor şi cunoştinţelor sale "în scopul practicării de relații sexuale, în schimbul unor sume de bani". 

La aceste întâlniri, spun anchetatorii, minorii ar fi fost filmați în timp ce practicau relații sexuale sau în alte ipostaze sexuale explicite, materialele pornografice rezultate fiind apoi vândute unor persoane.

Producător de filme XXX cu minori

Din comunicatul DIICOT reiese că anchetatorii au identificat doi băieţi minori care au ajuns victimele hairstylistului. Orădeanul le-ar fi oferit băieților diverse sume de bani pentru a-i determina să întrețină relații sexuale și să accepte să fie filmați și fotografiați în ipostaze sexuale explicite.

"Materialele pornografice cu minori au fost difuzate atât în scopul obținerii unor sume de bani, dar și al identificării unor persoane dispuse să plătească pentru a întreține relații sexuale cu persoanele vătămate minore", spun procurorii.

Vinerea trecută, poliţiştii BCCO, sub supravegherea unui procuror al DIICOT, au desfăşurat 4 percheziţii domiciliare în municipiu. Două dintre ele au fost în apartamentul şi în salonul de coafură deţinute de Butcă, unde "au fost descoperite mai multe sisteme informatice și diverse medii de stocare a datelor informatice, toate fiind ridicate, în vederea cercetărilor". 

Joi, după finalizarea percheziţiilor informatice, procurorii DIICOT au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, pentru pornografie infantilă și trafic de minori, iar în cursul zilei de vineri, acesta va fi prezentat la Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, al polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Poliției Municipiului Oradea.

E recidivist

După cum se știe, Ionuţ Butcă a mai fost reţinut, în 2019, pentru acuze similare. Așa cum BIHOREANUL a arătat atunci, pe larg, salonul hairstylistului era de mult timp loc de petreceri exclusiviste pentru gay, iar Butcă a fost supravegheat luni întregi sub bănuiala că racola minori pentru a-i plasa homosexualilor vicioşi.

Atunci, ancheta a pornit ca urmare a unei sesizări formulate de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului, care au observat comportamentul ciudat al unor tineri instituţionalizaţi care plecau dimineaţa spre şcoală, dar nu mai ajungeau la cursuri, ci chiuleau şi îşi petreceau ziua în anturajul lui Butcă. 

Adolescenţii se întorceau în centre drogaţi şi, sub influenţa stupefiantelor, au ajuns să comită furturi. Una dintre aceste spargeri a fost în luna septembrie a anului 2019, la restaurantul Butoiul de Aur, aparţinând fondatorului companiei Leonardo, Florin Panea, pe care l-au uşurat de băuturi, ţigări, diverse gadgeturi şi de toţi banii din casetele de valori, circa 34.000 lei.

Condamnare cu acord

Cert este că, în urma anchetei pornite la vremea respectivă, Butcă a fost inculpat în final pentru pornografie infantilă şi deţinere de droguri de risc, însă doar în vederea consumului propriu, şi a recunoscut faptele, fiind condamnat la 3 ani de închisoare, pedeapsă suspendată pe un termen de supraveghere de 3 ani, în urma unui acord de recunoaştere pe care l-a semnat cu procurorii şi care a fost avizat de Tribunalul Bihor. 

La vremea respectivă, Butcă a fost obligat, de asemenea, să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Primăria Oradea sau la Mănăstirea Sfintei Cruci, dar şi să frecventeze un program de consiliere derulat de Serviciul de Probaţiune Bihor. "Acesta nu are antecedente penale, are o ocupație și un loc de muncă stabil, iar pe parcursul urmăririi penale a colaborat cu organele de anchetă pentru stabilirea adevărului în cauză, astfel încât, având în vedere și conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii și de posibilitățile sale de îndreptare, în mod just s-a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și chiar fără executarea acesteia", a motivat instanţa soluţia adoptată.

A rămas în atenţie

Hotărârea judecătorească dezvăluie amănunte din declaraţiile făcute de Butcă, în care acesta recunoaşte că îi racola pe adolescenţi din Parcul 1 Decembrie, că pe unii i-a cazat în apartamentul său, băieţii participând în mai multe rânduri la petreceri organizate în locuinţa sa. 

"Este posibil să fi executat fotografii ale minorilor în ipostaze sexuale explicite. Aceste imagini nu au fost stocate cu un scop anume", a pretins, atunci, Butcă, referindu-se la cele 12 fişiere video și 14 fotografii cu băieţi în ipostaze sexuale explicite găsite în laptopul şi telefonul său, în timpul percheziţiilor din 2019. 

Bărbatul a negat, însă, că i-ar fi plătit pe adolescenţi ca să pozeze ori să participe la petrecerile sale, susţinând că sumele date erau doar "un ajutor". 

Hotărârea Tribunalului scoate la iveală şi o altă acuză adusă hairstylistului, cea de contaminare venerică, pentru care cercetările au fost disjunse şi care, spun acum anchetatorii, nu s-ar fi confirmat.

UPDATE: A fost arestat!

Tribunalul Bihor a admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii DIICOT pe numele orădeanului Ionuţ Butcă, dispunând să fie încarcerat pentru o perioadă de 30 de zile.

Potrivit portalului instanţei de judecată, măsura a fost dispusă pentru două acuze de trafic de minori şi alte două de pornografie infantilă, deoarece anchetatorii au identificate până în prezent două persoane vătămate.

Soluţia instanţei mai poate fi contestată de hairstylist, în termen de 48 de ore de la comunicare, la Curtea de Apel Oradea. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PEDOFIL, PERICOL PUBLIC!!
Acest pedofil dovedit reprezintă clar un pericol public pentru Oradea și trebuie condamnat la minim 10 ani de pușcărie! Unde va simți, pe pielea lui, toate plăcerile, fără bani!..
Postat 20 Februarie 2022, 11:28 de nikotelekus
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6438 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON