Fondatorul primului parc natural urban din țară vrea să extindă modelul la Oradea: „Dacă omorâm biodiversitatea, murim și noi”

Delta dintre blocuri, cum mai este cunoscut parcul Văcărești, o zonă sălbatică aflată la două stații de metrou de centrul Bucureștiului, poate fi o inspirație pentru toată țara. Asociația Parcul Natural Văcărești a inițiat o rețea de 10 orașe, printre care și Oradea, unde pot fi înființate arii naturale urbane, adică locuri în care biodiversitatea să fie ocrotită, chiar dacă sunt în inima urbei.

Malurile Crișului Repede, de la intrare până la ieșirea din Oradea, reprezintă o zonă care trebuie ocrotită, este convins Florin Stoican, președintele Asociației Văcărești. O avuție naturală a orașului, a cărei valoare s-ar resimți mai tare, dacă am pierde-o...

Rețeaua „Văcărești”

- Împreună cu mai multe ONG-uri din țară, inclusiv din Bihor, ați inițiat o rețea de arii naturale urbane. Concret, ce înseamnă o arie naturală urbană?

- Vrem să facem o categorie intermediară între spațiile verzi și ariile protejate, adică să identificăm acele zone verzi din orașe care au biodiversitate, cu dublu scop: să conservăm natura în spațiul urban și să răspundem nevoii oamenilor de a se bucura de astfel de spații. Am inițiat și un proiect legislativ pentru asta.

- Primul și singurul parc natural urban din România este Văcărești. De ce este acest loc special? 

- Este un fost șantier comunist abandonat, la două stații de metrou de centrul Capitalei, unde, încet, natura a ajuns să retrăiască. Primii care au semnalat importanța științifică a zonei au fost ornitologii, care au văzut că foarte multe specii de păsări cuibăresc acolo. Prin ei s-a ajuns la National Geographic, unde s-a publicat un articol documentat fotografic și științific de Cristi Lascu și Helmut Ignat, „Delta dintre blocuri”, în 2012, care a fost declicul mișcării de protejare a zonei. Sunt 183 de hectare în care avem păduri, pajiști, lacuri, stufărișuri și 180 de specii de păsări, jumătate din câte are Delta Dunării. Are un potențial fantastic nu numai de conservare, ci și de cunoaștere, de recreere, de petrecere a timpului liber în mod sănătos. 

(sursa foto: Facebook / Parcul Natural Văcărești)

Avantaje pentru toți

- Ați propus ca malurile Crișului Repede să devină o asemenea zonă. Care ar fi limitele ariei protejate și cum i-ar ajuta pe orădeni?

- Este vorba de tronsonul Crișului Repede din oraș. Râul este protejat în amonte și în aval, sunt situri Natura 2000, dar zona din limitele orașului a rămas pe dinafară, pentru că s-a considerat că ar îngreuna investiții și intervenții normale în spațiul urban. Aria urbană ocrotește natura, dar fără să instituie o protecție strictă. Pot să conviețuiască și păsările, și habitatele, și pescarii și proiectele Primăriei sau ale Apelor Române. Un compromis rezonabil, în favoarea cetățenilor, a vizitatorilor, dar și a autorităților, pentru că vor avea oportunități - de exemplu, să acceseze linii de finanțare dedicate conservării naturii. De asemenea, această arie naturală urbană poate să devină o ambasadă a patrimoniului natural al județului Bihor și o atracție în plus pentru oraș.

Avantajul numărul 1, din punctul meu de vedere, va fi că orădenii vor avea un loc umbrit, cu verdeață și ciripit de păsărele, un pic ferit de tumultul orașului, în care vor putea să învețe despre păsări, unde pot vedea vidre și castori, broaște țestoase, stufăriș, pești. Apoi, vor cunoaște valoarea propriului oraș și a râului care îi dă viață. Uităm, când tragem apa la toaletă, că apa vine tot din râul ăsta. Vor mai avea avantajul unui mediu sănătos, care nu este conștientizat acum, dar dacă betonăm malurile Crișului, oamenii vor sesiza că s-a produs o schimbare în rău. 

- Ce se poate face și ce nu într-un parc natural urban? O astfel de zonă ar avea mobilier urban, ar putea găzdui evenimente? 

- Regulile trebuie să vină de la comunitate. Dacă vezi că oamenii își doresc potecă de pământ, nu fă alei betonate. Noi susținem un mobilier urban cât mai bine integrat în natură. Adică în loc de locuri de joacă din plastic, ar putea să se facă din trunchiurile arborilor prăbușiți. Se pot ține tururi ghidate, lecții despre păsări, apă, astronomie, specii melifere, arbori. Oportunitățile sunt extrem de variate. Bineînțeles, nu facem acolo motocross sau un concert cu o sută de mii de oameni, există alte spații pentru așa ceva.

„Mulțumesc, Crișule...”

- Cum au reacționat autoritățile la propunerea de înființare a acestor arii urbane?

- Avem parteneriat cu Asociația Municipiilor din România, guvernanții au preluat obiectivul în programul de guvernare, iar Președinția României a acordat patronaj rețelei. La nivel local sunt reticențe, pentru că încă nu știm să lucrăm împreună, societatea civilă cu autoritățile. Dar suntem încrezători. Cei de la Asociația Municipiilor ne-au spus un lucru foarte interesant, de care primarii sunt conștienți: un sondaj făcut de ei arată că pe locul doi ca nevoie resimțită de cetățeni este nevoia de spații verzi. 

- Ați luat la pas Crișul Repede, în Oradea. Ce impresie v-a lăsat?

- Malurile arată foarte bine, exceptând zonele betonate complet. Am văzut oameni care alergau, se plimbau cu bicicleta, stăteau la plajă sau picnic și mi-a plăcut că folosesc zona. Mi-a mai plăcut că râul nu este rupt de oraș, ajungi foarte ușor de pe stradă la apă. Crișul Repede e pretabil pentru sporturi nautice, dar n-am văzut nicio barcă, și aici trebuie lucrat. Ca în orice râu din țara asta, nu mi-au plăcut gunoaiele, și nici zona unde este deversorul (n.r. locul din aval de podul CFR din Ioșia, pe malul stâng, unde apa din canalizarea menajeră este deversată în Crișul Repede). Acolo cred că ar trebui dus de mânuță fiecare cetățean și să faceți o mare sărbătoare pentru Criș, să-i spuneți: „Mulțumesc că ai trecut pe la noi prin oraș și că ne-ai ajutat să trăim”. Am înțeles că este un plan pentru o pădure urbană în aval de priza de apă, mi-a plăcut ideea. 

Statul își repară greșeala

- De ce am promova noi arii protejate, când nici pe cele pe care le avem nu le îngrijim cum trebuie? În Bihor, lacul Ochiul Mare, unde creștea nufărul termal, a dispărut din neglijența oamenilor...

- Da, o bună întrebare, pe care toți românii ar trebui să ne-o punem. Suntem, poate, țara cu cea mai valoroasă biodiversitate din UE, dar suntem la coadă în ceea ce privește conservarea ei. Raportăm pe hârtie, cheltuim bani pentru planuri de management, dar dacă merg, ca turist, într-o zonă protejată, pare o pădure la fel ca oricare alta, nu găsesc nici un panou. De ce? Pentru că suntem proști și nu suntem în stare să valorificăm ce avem, deși patrimoniul natural ar trebui să fie principala valoare a țării noastre.

Din fericire, suntem în Uniunea Europeană și trenul ăsta ne împinge să mergem în direcția bună. Autoritățile locale se tem de sintagma „arie protejată”, pentru că s-au focusat mai mult pe restricții, decât pe oportunități. Trebuie să inversăm asta, prin presiunea cetățeanului, pentru că este viitorul nostru. Biodiversitatea nu înseamnă doar niște specii exotice care trăiesc prin Congo sau pe care le vedem la Discovery. Biodiversitatea înseamnă tot ce este viu; fără ea n-am avea apă curată de băut, pentru că e filtrată de păduri, de vegetație și de microorganisme, n-am avea aer curat, hrană sănătoasă... Și dacă omorâm biodiversitatea, până la urmă murim și noi.

- Care e viitorul ariilor protejate din România? Statul, care a preluat administrarea lor, este mai bun decât ONG-iștii?

- Nu, și a recunoscut-o. Ministerul Mediului a înființat un grup de lucru pentru modificarea legislației și a acceptat că trebuie revenit la implicarea altora în conservarea naturii. Am fost în acel grup de lucru, unde s-a produs o formă de ordonanță care introduce conceptul de co-management. Așadar, sper că viitorul va fi un pic mai bun.

- Care este modelul în străinătate?

- Modelele diferă. UE nu-ți impune cum să administrezi ariile protejate, dar îți impune să ai 30% din suprafață arii protejate (noi suntem acum la 24%), îți impune să ai cel puțin 10% din teritoriul marin și terestru sub protecție strictă, adică zonă în care nu poți interveni (noi suntem la 2-3%). Dar managementul ține de tine. Eu mi-aș fi dorit de la bun început să avem și noi un US National Park Services, cum au americanii, o instituție care are peste 100 de ani de existență, a dovedit că e funcțională și că răspunde intereselor și dorințelor cetățenilor, dar și intereselor de conservare. Realitatea este că nici pe cetățean, nici pe omul de știință nu-l interesează ce entitate administrează aria protejată, atâta timp cât lucrurile se întâmplă bine: ai natura conservată, ai avantaje pentru comunitate și satisfacții pentru vizitatori.