URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Septembrie 2021, 15:31

Natură urbană pentru oameni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Viețile noastre sunt din ce în ce mai agitate. Muncim mult, alergăm din stânga în dreapta, iar când vrem să ne recreăm realizăm că trebuie să conducem sau să stăm în tren cu orele, pentru a ajunge într-un loc în care să ne tragem sufletul. Cum ar fi însă să avem un astfel de loc la câteva minute distanță de casă?

Răspunsul poate deveni realitate în momentul în care înțelegem că avem nevoie de natură, chiar și în orașe, pentru sănătatea noastră fizică, dar și mintală. Zilele trecute s-a lansat Coaliția pentru Natură Urbană, la care au aderat mai multe ONG-uri de mediu, trei din Oradea. Coaliția propune înființarea de arii protejate în orașe în care se mai găsește un petic de natură.

În Oradea, de-a lungul Crișului Repede, din zona Silvaș și până la ieșirea din oraș, ar fi o arie urbană ideală. Sunt mulți pași de făcut și multă muncă de convingere care trebuie purtată cu autoritățile până să ajungem acolo. Totuși, Coaliția pentru Natură Urbană va desfășura o serie de întâlniri atât cu autoritățile locale, cât și cu locuitorii orașului, pentru a vedea dacă este oportună ideea.

În România, ariile protejate au ajuns să fie considerate piedici în calea dezvoltării din cauza unor așa-ziși dezvoltatori care s-au luptat din răsputeri să inducă această frică în omul de rând. De fapt, ariile protejate sunt, simplu, niște zone în care punem preț și pe biodiversitate, nu numai pe betoane. Biodiversitatea și spațiul construit se pot îmbina armonios.

Oradea are o șansă unică să dezvolte o arie protejată urbană, idee la care au aderat şi oraşele Brașov, București, Cluj Napoca sau Iași. Orădenii ar putea avea un spațiu de recreere în care să poată observa păsări, vidre sau pești sau în care să se relaxeze, la umbra unui arbore matur. Se vor plimba pe malul Crişului şi vor cunoaşte natura.

Andrei AcsHaideți să ne gândim câteva minute la susurul apei și la frumosul naturii din orice anotimp, chiar la noi în oraș, și să susținem această inițiativă!   

Andrei Acs
specialist de mediu
CAPDD Bihor

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Susurul apei,
ropotul de ploaie, frunze fosnind și alte chestii de astea pentru calmare le găsim și pe internet dar mna, va doresc succes și cu proiectul dvs.
Postat 08 Septembrie 2021, 22:51 de User anonimizat
KP
Exact asta faci tu. Esti specialist in virusologie, medicina, mediu , esti om de stinta, specialist in Bolojan si Gates, mai nou si in Birta :::))) tu nu stii nimic si nu esti bun de nimic
Postat 08 Septembrie 2021, 18:20 de Sandu2100
Autorul își zice specialist în mediu.
Or, specialist înseamnă o vastă experiență, nu numai o activitate în domeniu ca activist. Toți se cred experți sau specialiști, dar amatorismul se mișcă viu pe fața lor.
Postat 08 Septembrie 2021, 17:45 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON