URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Decembrie 2010, 15:17

Engleză fără profesor. La propriu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cine are îndoieli asupra calităţii şi cantităţii de învăţătură transmisă studenţilor de către pricepuţii "sorbonei" de la Facultatea de Medicină, poate să se edifice citind ultima reclamaţie depusă la secretariatul instituţiei în legătură cu unul din "eminenţii" oameni de ştiinţă angajaţi aici.

Autorii jalbei sunt studenţii străini din anul VI cu predare în limba engleză, care se plâng că profesorul universitar Doru Crăiuţ, în loc să le vorbească liber la cursuri, le citeşte după foaie.

Şi încă împiedicat, din simplul motiv că nu prea ştie limba engleză. Motiv pentru care, de altfel, studenţii nici nu-i pun întrebări. Dom' profesor nu le-ar înţelege.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
engleza
grujryujuj
Postat 13 Februarie 2011, 15:10 de mariana
pt.student roman
pt. \"student roman\"- 1)Atata timp cat cadrele didactice au atribuite cursuri la grupe de \"Medicina in limba engleza\", este absolut pertinenta cerinta de a cunoaste limba engleza. 2) Vorbeste dl.profesor Craiut in limba engleza la conferinte de ginecologie? HABAR NU AI!!! Dl. profesor Craiut nu vorbeste nici macar in limba romana la conferinte. De ce? Pentru ca nu participa la ele. Singura conferinta la care participa dansul este conferinta nationala, care se tine anual, unde se vorbeste in limba romana, si unde lucrarile la care este autor sau coautor ,sunt prezentate de catre alti medici coautori la lucrare. Nu prea participi la conferinte, dle. student
Postat 05 Ianuarie 2011, 09:09 de sofia
univ
d'apoi daca tu iti dai cu parerea la cit de bine stie sa vorbeasca sau sa scrie romaneste, m-am lamurit!!! la cite greseli de gramatica ai facut, saraca limba romana, a murit de rusine!!! si da, in Germania se poate studia in engleza, fara sa stii germana - asa ca nu te mai mira, du-te si mai citeste si altceva decit comentarii pe net!
Postat 02 Ianuarie 2011, 20:25 de @student roman
Management de ”Sorbonica”. Ep. Reclamaţia.
1. Reclamația depusă: un nou episod din ”Ciolaniada” de la Maternitate? 2. Pe când studenții străini şi români, din toţi anii de studiu, care doresc să facă cu adevărat o şcoală de calitate la U.O., vor reclama, acolo unde trebuie, acele ”taxe neoficiale” la care făceau aluzie cei care au afirmat: "Hai, dom'le, că se vând şi examene. Dacă o să prindem şi profesori?" Aceasta este una din marile bube ale şcolilor de tip ”Sorbonica”! PS Sistemul ”PCR&Secu” și bunăstarea materiala a unora, știu de ce!
Postat 28 Decembrie 2010, 23:25 de stefan
Va aflati intr-o grava eroare
Studentii straini ar fi trebuit sa invete romana in cei 6 ani petrecuti in Romania.S-au macar in ultimii 3 : ma intreb cum pot sa faca anamneza la patul pacientului, sa vorbeasca cu el, d-apoi sa puna un diagnostic, fara sa cunoasca limba. Pe perioada facultatii au chiar materie distincta: limba romana. Plus ca in contractul lor de scolarizare scrie clar ca in ultimii ani de facultate(4,5,6) cursurile li se v-or preda in romana, limba pe care ei trebuie sa o invete in primii 3 ani de facultate- bine ca nu isi dau silinta sa invete romana dar pretentii si reclamatii stiu sa faca. Bine face prof. Craiut cu ei! ( care pe la conferintele de obstetrica-ginecologie am vazut ca vorbeste in engleza- chiar daca cu accent mai greu lumea se intelegea cu dumnealui). Mi se pare o mare lipsa de respect sa faci scoala intr-o tara si sa nu stii limba respectiva- daca ma duc sa studiez medicina in Germania imi preda cineva in engleza? eu cred ca ma pun aia sa invat germana.Despre asta este vorba. p.s.: Mai usor cu atacurile la adresa facultatii ca scoala se face; bine si destula; dar asta doar de cand e prof Bumbu decan
Postat 28 Decembrie 2010, 17:45 de Student roman
jr
toti profesorii care predau in limba engleza trebuie sa aiba certificat care atesta cunoasterea limbii respective, deci sa fi dat un examen de limba engleza; daca nu au acest certificat, nu pot sa predea in engleza
Postat 26 Decembrie 2010, 17:08 de univ
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON