În prezenţa copreşedinţilor PNL Bihor, Cornel Popa şi Gavrilă Ghilea, fostul ministru al Mediului din anii 2005-2006 Sulfina Barbu şi fostul ministru delegat al Apelor şi Pădurilor din perioada 2012-2013 Lucia Varga au criticat Guvernul Ponta pentru vina de a fi blocat investiţiile în mediu.
Profitând că la Oradea se desfăşoară reuniunea membrilor Comisiei de profil a PNL, Barbu şi Varga au arătat, într-o conferinţă de presă susţinută vineri la sediul organizaţiei judeţene a liberalilor, că acest partid este pe cale de a-şi actualiza programul de guvernare care, firesc, are şi un capitol dedicat mediului, aflat la rându-i în proces de aducere la zi.
Mediul, politizat şi scumpit
Potrivit Sulfinei Barbu, problemele identificate cu acest prilej sunt numeroase, arătând că în guvernarea Ponta s-a ajuns la "politizarea completă a instituţiilor de mediu, birocratizarea excesivă, subfinanţarea programelor şi proiectelor de mediu, lipsa măsurilor de prevenire a efectelor şi de adaptare la fenomenele meteo extreme, lipsa programelor coerente pentru reciclarea deşeurilor, scăderea absorbţiei fondurilor europene, lipsa voinţei politice pentru asumarea unor poziţii clare pe subiecte discutabile cum sunt Roşia Montana, gazele de şist ori organismele modificate genetic".
Punctual, fostul ministru pedelist a arătat că în ce priveşte lucrările de apărare împotriva inundaţiilor finanţarea a fost tăiată de la circa 600 milioane lei anual la doar 200 milioane lei şi, de asemenea, a spus că, în timp ce se laudă că nu inventează noi taxe, Guvernul Ponta pregăteşte instituirea unei taxe de 20 lei / kilogram pe aparatura electronică şi electrocasnică, adică "un nivel foarte mare", care va duce la scumpirea acestor echipamente, dar şi la creşterea evaziunii fiscale în domeniul reciclării deşeurilor, respectiv la neatingerea ţintelor asumate de România în ce priveşte cantitatea de reciclabile recuperate.
Zeciuială pe dos
De asemenea, Sulfina Barbu a criticat faptul că doar 10% din sumele colectate la Fondul Naţional de Mediu sunt cheltuite pentru rezolvarea unor probleme de mediu, restul banilor fiind blocaţi în trezorerii şi folosiţi pentru alte destinaţii. "La fel ca supra-acciza pe combustibili, care nu este folosită la drumuri, nici taxa de mediu nu este folosită pentru proiecte de mediu", a spus fostul ministru.
Pe de altă parte, Barbu nu a ratat prilejul de a critica faptul că actualul Guvern a blocat investiţii importante în mediu inclusiv în Oradea şi Bihor. Ea a amintit că în perioada ministeriatului său, când Lucia Varga era secretar de stat, au fost demarate în Bihor 24 de proiecte pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de apă, dar lucrările ajunse la stadii de 80-90 la sută în perioada 2007-2008 nu sunt finalizate nici în prezent tocmai din cauză că banii sunt deturnaţi spre alte cheltuieli. În Oradea, a adăugat ea, Guvernul a sistat şi finanţarea pentru consolidarea malului Crişului în zona centrală a oraşului, chiar dacă proiectul a fost aprobat cu mulţi ani în urmă.
Laude pentru proiecte cu banii UE
Indirect, fără a le pronunţa numele, fostul ministru a felicitat, pe de altă parte, administraţiile locale din Bihor pentru meritul de a fi accesat fonduri europene importante pentru a rezolva problemele de mediu.
Sulfina Barbu a dat exemplul celor 77 milioane euro pentru înlocuirea vechiului CET pe cărbune, extrem de poluant, şi a reţelelor de termoficare, dar şi pe cel al celor 44 milioane euro pentru realizarea aşa numitului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor la nivelul judeţului. De altfel, despre acest din urmă proiect a amintit şi preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, arătând că acest proiect a primit premiul de excelenţă la o "gală a administraţiilor publice locale" desfăşurată tot vineri la Braşov.
"Oradea şi Bihorul sunt exemple de bune practici în ce priveşte rezolvarea problemelor de mediu cu fonduri nerambursabile", a concluzionat Sulfina Barbu, chiar dacă, a adăugat ea, "modernizarea sistemului de termoficare presupune şi disconfort pentru cetăţeni".
Dialog cu ONG-urile
La rândul său, Lucia Varga a afirmat că dezbaterea capitolului de mediu din programul de guvernare pe care PNL şi-l actualizează se face prin "dialog şi parteneriat" cu organizaţii neguvernamentale.
Varga a amintit şi ea abandonarea unor proiecte lăsate la Minister, precum cele pentru reamenajarea Luncii Dunării în vederea prevenirii inundaţiilor, blocarea programului de reamenajare a bazinelor hidrografice realizate în acelaşi scop, abandonarea totală a programului de realizarea a aşa numitelor perdele verzi de-a lungul drumurilor (pentru prevenirea fenomenelor de troienire a zăpezii prin viscolire) şi de-a lungul cursurilor de apă (pentru diminuarea efectelor inundaţiilor).
Lucia Varga a mai spus că liberalii vor ca atunci când vor reveni la guvernare să modifice şi Codul Silvic, în condiţiile în care actuala lui formă permite încă defrişările masive.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.