URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Ianuarie 2018, 20:24

Dezbaterile regulamentului de termoficare s-au împotmolit în tema zonei unitare

Doar zece orădeni au participat marţi la dezbaterile pe tema proiectului regulamentului de termoficare. Întâlnirea, condusă de viceprimarul Florin Birta, a avut însă ca principală temă de discuţie zona unitară de încălzire în care municipalitatea permite existenţa unui singur furnizor centralizat de încălzire, care este Termoficare.

De altfel, niciunul dintre orădenii prezenţi nu au abordat teme legate de regulamentul în discuţie, în fond doar o adaptare a celui existent cu prevederi legate de noua zonă de termoficare care a fost dezbătută public în cea de a doua jumătate a lunii decembrie.

Majoritatea celor veniţi la dezbatere au vrut să ştie dacă se pot racorda la gaz sau, dimpotrivă, dacă pot rămâne în continuare clienţii CET deşi strada pe care locuiesc a ieşit din zona unitară.

"Locuiesc pe strada Louis Pasteur. Stau la casă iar reţeaua de gaz este la 400 de metri de mine. Este bătaie de joc să nu mă pot încălzi într-un oraş în care nu ai de unde cumpăra lemne şi să fiu obligată să mă branşez la Termoficare despre care toată lumea se plânge că nu dă căldură", a protestat Marica Paica.

În replică, viceprimarul Florin Birta a explicat că în baza studiului de fezabilitate finalizat la sfârşitul anului trecut municipalitatea a restrâns zona unitară de încălzire doar la cartierele de blocuri şi centrul istoric al oraşului.

"Înainte, jumătate din stradă era în zona unitară şi jumătate, nu. Conform noului studiu de fezabilitate, toată strada, mai puţin blocurile şi spitalele, a fost scoasă din zona unitară, ca atare puteţi cere racordarea la gaz", a spus Birta.

Diametral opus, orădeanul Mircea Câmpean, proprietarul unei case situată pe o stradă care a fost scoasă din zona unitară de încălzire, a cerut reprezentanţilor municipalitatăţi asigurări că imobilul nu va fi debranşat de la sistemul centralizat de încălzire. "Cei care nu mai sunt în zona unitară de încălzire şi sunt deserviţi de Termoficare, ce se întâmplă cu ei?", a întrebat bărbatul.

Viceprimarul a explicat că Termoficare nu îşi va abandona clienţii peste noapte. "Nu se întâmplă nimic. Dacă în timp Termoficare va constata că nu este rentabil să menţină consumatori pe anumite străzi se vor găsi alte soluţii de încălzire pentru aceştia, dar până atunci oamenii care doresc să rămână branşaţi la CET vor rămâne fără probleme", a spus Birta.

Proiectul regulamentului de termoficare a suferit 19 modificări legate atât de noua zonă de termoficare, mult redusă faţă de prevederile precedente, cât şi cu privire la procedura de soluţionare a reclamaţiilor, problemele de calcul a consumului de energie termică, perioada pentru care se calculează consumul la consumatorii branşaţi fraudulos ş.a.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Curtea de Apel Timisoara a hotarayt! Si ce daca?!
Potrivit sentinţei, prima încălcată e chiar Constituţia, care obligă statul să asigure "protecţia concurentei loiale", apoi Legea 325/2006, care impune "asigurarea cu energie termică pentru încălzire, în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor", dar şi Legea 51/2006 privind regimul de funcţionare al serviciilor de utilităţi publice, care obligă la "respectarea principiilor economiei de piaţă". "Aceste principii nu au fost respectate câtă vreme în zona A a fost impus un singur furnizor de energie termică, împiedicând accesul altor furnizori", a considerat instanţa, constatând că "cele două HCL, deşi nu sunt acte normative, ci individuale, adresându-se unei categorii de consumatori, cărora li se limitează accesul la piaţa economică, au un puternic impact concurenţial". Instanţa a stabilit, totodată, că prin monopolul instituit municipalitatea a încălcat şi prevederile comunitare, "cu aplicabilitate directă şi prioritară", care interzic "folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante pe piaţa comună prin aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial".
Postat 11 Ianuarie 2018, 10:27 de ili3
.........
Ma asteptam sa se impotmoleasca in hcl-urile dupa care functioneaza furaciunea numita ,,avion in brazda" declarate ilegale de o curte de apel. Sau in cele doua adrese ale Consiliului Concurentei care au declarat ilegal regulamentul si impartirea in zone, una exclusiv a cet-ulii!
Postat 11 Ianuarie 2018, 06:12 de pinonel
"Dragoste" cu forta si doar daca e "rentabil"
Primăria poate sa considere daca e sau nu rentabila termoficarea in anumite zone și ia decizii în numele orădenilor dar orădenii nu au dreptul sa ia decizii în nume propriu. La ce bun să avem consultare publică pe un subiect atâta timp cât indiferent de opinii există un monopol și o singura parte care "are voie" sa ia decizii??
Postat 09 Ianuarie 2018, 23:18 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON