URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Martie 2017, 19:28

Cornel Popa vrea o poziţie oficială a Parlamentului României în legătură cu viitorul Uniunii Europene

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Printr-o declaraţie politică, senatorul PNL de Bihor Cornel Popa cere conducerii celor două camere să convoace o reuniune a Parlamentului României în care să se stabilească o poziţie oficială cu privire la direcția pe care ar putea să o urmeze Uniunea Europeană.

Iniţiativa apare în contextul în care președintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, a prezentat recent o carte albă privind viitorul Uniunii Europene, în care oferea cinci scenarii legate de direcția viitoare de urmat.

Popa susţine că „acest document și viitorul Uniunii Europene reprezintă un subiect care trebuie discutat mult mai pe larg, analizat și argumentat”, astfel că le cere preşedinţilor celor doup camere să pună în disucţie „oportunitatea convocării unei şedinţe a Parlamentului României în care să se stabilească o poziţie oficială a acestuia în legătură cu o construcţie unitară a UE, în care România sa aibă o poziţie egală cu celelalte state membre”.

Senatorul liberal se aşteaptă de la Parlament să se ralieze poziţiei exprimate deja de președintele României, Klaus Iohannis, care „s-a poziționat ferm împotriva ideilor vehiculate în ultimul timp cu privire la o Europă cu mai multe viteze - o Uniune a cercurilor concentrice”, subliniind că „România se pronunță pentru o Europă puternică, consolidată, unitară și incluzivă”.

„Stimați colegi, personal consider că avem nevoie de o Uniune Europeană mai bună, mai puternică și care să genereze rezultate concrete pentru europeni, nu mai multă sau mai puțină Europă. M-aș bucura să văd o Uniune Europeană cu o strategie de apărare comună, creată în cooperare cu NATO, m-aș bucura ca UE să devină un lider mondial atât în domeniul social cât și al comerțului, și m-aș bucura ca zona EURO să aibă o mai bună cooperare privind aspectele fiscale sau sociale între țările membre”, a mai arătat Cornel Popa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Cornel Popa, fan declarat al lui Johannis !?!
Talharii sunt solidari intre ei ... chiar daca niciunul nu prea intelege cu ce se ocupa Europa in Romania de atatia ani !?!
Postat 09 Martie 2017, 12:55 de WinDos
...
Pilat a intrebat: ,,Pe cine sa eliberez?" Iar poporul intr-un glas a raspuns: ,,Pe Baraba, hotul!" Au trecut 2000 de ani si poporul continua sa-i aleaga pe hoti!
Postat 09 Martie 2017, 09:05 de pinonel
*** penal
auzi ce il doare pa el viitorul uniuni europene... sper sa ajungi la PUSCARIE cu fratele tau DOMOKOS...nu ai facut nimic pt. bihor..t-ai umplut buzunarele...viloiu de pe doja ..cum ai agonisit-o...din salariu..ar tebui sa-ti pese de dn 76..de bihoreni care te-au votat...iti vine randul ...domokos te va da in gat...o da si pe masa numa sa scape el...
Postat 08 Martie 2017, 21:46 de jon1970
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.596 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON