URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Decembrie 2023, 14:19

Cine este beiuşeanul ucis de propriul fiu în cartierul Prima Nufărul din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bărbatul care a murit marţi seară în urma unei altercaţii cu fiul său, în cartierul Prima Nufărul din Oradea, este un cunoscut antreprenor din Beiuş, Dinu Lupaş. Poreclit de cunoscuţi „Chiaburu”, la fel ca tatăl său, Lupaş a fost implicat în trecut în contrabanda cu produse petroliere, fiind chiar închis pentru evaziune fiscală şi înşelăciune.

Petrolist, din tată-n fiu

Petrolist celebru în anii ’90, când tatăl său i-a lăsat moştenire o avere considerabilă, inclusiv staţii de benzină şi pensiuni, pe DN 76, la ieşirea din Pocola spre Beiuş, precum și la ieşirea din Beiuş spre Drăgăneşti, Dinu Lupaş a continuat afacerile cu produse petroliere.

A intrat, însă, în aranjamente dubioase cu reţeaua de contrabandă de pe graniţa cu fosta Iugoslavie, care importa în acte benzină de avion (kerosen), scutită de plata accizelor şi taxelor, şi o vindea în România sub formă de benzină premium.

Lupaş a trăit pe picior mare o perioadă. Şi-a luat gardă de corp interlopi cunoscuţi, cum e Gabi Dinamită (Tămăşdan), Iosif Demeter şi Nelu Tomşe, zis Balcanu, cu care organiza petreceri de pomină, cu droguri, prostituate şi băuturi, mulţi beiuşeni povestind şi în prezent despre cum se plimba afaceristul, ziua în amiaza mare, prin centrul municipiului, înconjurat de bodyguarzi şi cu alai de muzicanţi care îi cântau melodiile preferate.

Reprofilat după puşcărie

Distracţia nu a ţinut, însă, mult, căci Dinu Lupaş a ajuns, şi el, în anchetă. A fost cercetat şi judecat sub acuzaţia de evaziune fiscală şi înşelăciune cu produse petroliere, anchetatorii susţinând că o parte dintre vagoanele de combustibil de contrabandă care intrau în ţară aveau stabilită destinaţia în acte la firma lui. În documente, Lupaș prelua „kerosen”, dar vindea mai departe benzină premium.

În urma procesului, în anul 2000, Chiaburu a fost condamnat definitiv la 7 ani de detenţie, din care a executat efectiv 5, fiind eliberat condiţionat în 2005. Prejudiciul creat în dauna statului, care se ridica la vremea respectivă la peste 50 miliarde lei vechi (aproximativ 1 milion euro acum) nu a fost niciodată recuperat.

Pentru a nu fi executat silit, încă dinainte de a fi condamnat, Dinu Lupaş a vândut staţia de benzină din Pocola, iar pe cea din Drăgăneşti, alături de celelalte proprietăţi pe care le avea, le-a trecut pe numele mamei sale.

După eliberarea din Penitenciar, el s-a reprofilat pe construcţii, ridicând două blocuri de locuinţe în Beiuş şi coordonând din umbră celelalte afaceri de pe numele mamei sale.

Ucis de fiu

Sursele BIHOREANULUI spun că afaceristul locuia de aproximativ doi ani în Oradea, într-un apartament de la etajul întâi al unui bloc din cartierul Prima Nufărul, unde marţi a fost înjunghiat de către fiul său.

Scandalul dintre tată și fiu a izbucnit în apartament, iar Dinu Lupaş a fost înjunghiat inclusiv în casa scării, în timp ce încerca să fugă. De altfel, holurile, scările şi intrarea în bloc s-au umplut de sânge.

Lupaş a murit marți seară la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Oradea, după ce personalul medical a încercat multă vreme să-l resusciteze. 

Inițial, echipajele SMURD ajunse la fața locului au reușit să-l resusciteze, dar, ajuns la UPU, acesta a intrat din nou în stop cardiac. După manevre repetate, care au durat ore întregi, dar care s-au dovedit a fi zadarnice, personalul medical a constatat decesul bărbatului.

Fiul, un tânăr de 25 de ani, a fost dus la spital cu mai multe leziuni provocate de lovituri de cuțit, la nivelul gâtului, toracelui, abdomenului și membrelor. El a fost internat în secția de Chirurgie a spitalului și este în stare stabilă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Bine ca nu acces la arme de foc idiotii
Si astia si fata ai de liceu si mai sunt ca ei.
Postat 13 Decembrie 2023, 23:10 de Timi
No bine amu
O fost și asta smecher, cu relații cu piloși, cu ulei de pilă etc. Pt ce PLM a fost considerat mare mahar, când fiu-so la rezolvat ???? Daca esgi prost, ești prost, așchia nu sare departe de prost ( trunchi )
Postat 13 Decembrie 2023, 21:55 de Sandu2100
se putea altfel?
Elitele din zona Bins invadeaza Odea, toata sefimea din politie e din zona aia plina de mafie. Mafia asta conduce tot judetul , sa speram ca se vor taia mai multi
Postat 13 Decembrie 2023, 15:27 de sanduivanov
femeia
femeile sant la mijloc
Postat 13 Decembrie 2023, 15:22 de todo
Probabil tot de la bani s-au certat
Pana la urma i-a venit de hac propria-i odrasla.
Postat 13 Decembrie 2023, 15:09 de Riviera
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON