URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Iunie 2010, 13:06

Cascadorii spectaculoase cu "monştri" pe roţi, în parcare la Real (FOTO/VIDEO)

Cascadorii spectaculoase cu 'monştri' pe roţi, în parcare la Real (FOTO/VIDEO) Cascadorii spectaculoase cu monştri pe roţi, în parcare la Real

Cascadori aruncaţi în flăcări din autoturismele ridicate pe două roţi, explozii, accidente live, maşini turtite sub roţile monştrilor cu motor şi alte cascadorii pe patru sau două roţi au strâns sute de spectatori sâmbătă, în parcarea hipermarketului Real.

Maşinile-monstru au încălecat câteva Dacii, lăsându-le "pachet" în faţa orădenilor. Deşi păreau scene extrase dintr-un film, cascadoriile nu au fost trucate, drept pentru care nu o dată se întâmplă ca unii membrii ai echipei să se aleagă cu mâini şi picioare rupte.

Germanii de la "Stunt Cars & Monster Truck" sunt renumiţi pentru ceea ce fac, fiind unii dintre cei mai apreciaţi cascadori care susţin spectacole de acest gen în Europa. Echipa de cascadori are în componenţă membrii cu vârste de la cele mai fragede, chiar copii de 5 ani, dar şi veterani, dornici de adrenalină.

La Oradea, show-ul se va desfăşura încă două zile, duminică şi luni, cu aceleaşi cascadorii, după care "caravana" va ajunge la Arad şi Sibiu. Biletul de intrare este 30 de lei.

Daciile strivite de "monştrii pe roţi" sunt puse la dispoziţie de Remat-uri, care au adus în concurs zeci de rable.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
www.obiectia.blogspot.com
"La Oradea, show-ul se va încă două zile" se va inca doua zile? poftim?
Postat 20 Iunie 2010, 21:08 de polo
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON