URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Ianuarie 2024, 12:07

Bihorel: Zece observații despre pasajele din Centrul Civic

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bihorel a întocmit o listă de observații cu privire la pasajele rutiere proaspăt inaugurate în centrul civic al Oradiei.

1. Tipic. Pasajele au fost făcute din beton și iar beton, în loc să se folosească materialele noastre tradiționale: nămolul, paiele și nuielele.

2. Nu există niciun spațiu verde pentru cei care, plimbându-se prin pasaj, vor să se odihnească. 

3. Ar fi trebuit plantat un arbore de sequoia întru cinstirea primarului Florin Birta, care zilnic sequoia cu constructorii, să-i pună la treabă.

4. La aflarea veștii că s-a deschis pasajul, toți orădenii s-au bulucit să circule pe acolo, semn că orice drum în plus atrage mai multă circulație.

5. Deja au venit propuneri ca pasajul să aibă un singur sens, iar pe celălalt să circule bicicletele.

6. Cârcotașii și-au plantat camerele de filmat, în așteptarea primei ploi și a inundației aferente.

7. Nu există indicatoare care să arate drumul spre Cluj și Satu Mare. Și nici spre Kiev, Odessa și Tokyo, ceea ce-i poate deruta pe șoferi.

8. Este primul caz în istoria patriei în care șantieriștii, din cauza heirupului la care au fost supuși, n-au putut să bea în perioada Sfântul Nicolae - Sfântul Ion.

9. În alte orașe, la valoarea pasajului, acesta ar fi fost inaugurat de cel puțin 500 de oficialități, trei soboruri de preoți și fanfara militară.

10. Pasajele sunt inutile? Cel mai bine se va vedea peste câteva luni dacă, experimental, se vor închide câteva ore...

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
@KP
Toata ziua te auzim cu banii oradenilor. De ce nu te ocupi de banii tai? Eu imi platesc impozitele la timp, de ce nu zbier aici toata ziua ca "banii mei". Intrebarea mea este de ce nu te muti unde nu sunt neterminati, de exemplu in teleorman. Acolo nu vei da peste neterminati si vei trai linisti(a), impozite zero? Dezvoltare zero? Fa asta daca esti in stare!
Postat 03 Ianuarie 2024, 18:47 de Biggie
@KP
"totul de face pe banii orădenilor". Adica si pe ai mei. Si nu comentez pentru ca se face pentru orasul meu. Al meu. Nu-s venit din teleorman sau Bins. Tu cand te incalzesti si pe banii mei, simti ca nu tot ce platesti sunt banii tai? Mie nu-mi compenseaza nimeni nimic. Mai opreste-te din acest delir.
Postat 03 Ianuarie 2024, 18:34 de Biggie
@nihil
"Cel mai carcotas oradean de departe esti dumneata. Sa ne spui cand te bucuri pentru ceva in orasul asta." Nu exista nimic care sa-l/s-o bucure, NIMIC! Este un nefericit/nefericita, fara sa aiba pe cineva alaturi. Toata fericirea lui/ei se rezuma sa ne povesteasca despre "neterminatii" care conduc orasul/judetul. Si in continuare nu ne spune nimic despre ce au facut neterminatii lui/ei cand au fost la butoane.
Postat 03 Ianuarie 2024, 18:21 de Biggie
nihil
Valabil si ce spui tu
Postat 02 Ianuarie 2024, 15:13 de Maikeltroll
@maiketroll
Nah, sa traiesti tu cu o familie care carcoteste si cand muti painea de pe masa in bufet.
Postat 02 Ianuarie 2024, 14:36 de nihil
@kp
Nu trebuie sa te opresti din comentat, au si comentariile tale rostul lor. Unele sunt pertinente, faci opozitie. Doar ca la cum comentezi in continuu, pierzi credibilitate. Nu mai stie nimeni cand esti gigi contra si cand ai ceva de zis. Tocmai am citit cand, pt mine se traduce niciodata. Voiam sa spun sa ne anunti in gura mare sa petrecem - nu sa ne prindem singuri.
Postat 02 Ianuarie 2024, 14:35 de nihil
Doar spun
Oare cum se simt membri unei familii care nu sunt ascultati cand este vorba de a renova ceva in casa lor, să conteze doar părerea "capului"!?Cam așa si cu lucrările astea prin urbe, sunt lucruri bune si mai putin bune. Cât de bine este când cumperi o casă nouă, pe bani multi si după 2 ani iti crapă tencuiala in jurul tavanului!?Cam așa este si cu lucrările astea, cele bune trebuie appreciate, cele rele trebuie observate.Marea problemă este, cine plateste???
Postat 02 Ianuarie 2024, 13:38 de Maikeltroll
Am ras bine .. kp contribuabil mare
E bun inceputul de an. Si minciunile au hazul lor
Postat 02 Ianuarie 2024, 13:11 de poiu
@KP
Eu văd două posibilități: Utilizatorul/utilizatoarea care semnează KP 1.este pus/ă de cineva și plătit/ă să comenteze. 2. comentează din propria inițiativă și pentru propria plăcere. Dacă este prima situație, trebuie să recunosc că îl/o admir: își face treaba conștiincios și bine, combate cu aplomb și nu se descurajează de nimic, este destul de informat, aș vrea să am un angajat ca el/ea. Dacă este a doua situație, îl/o compătimesc și pe el/ea, și pe cei nevoiți să trăiască în jurul lui/ei. Imaginați-vă cum este să trăiești lângă cineva care nu este mulțumit de nimic, niciodată; cineva care este veșnic ursuz, bosumflat și critică orice: dacă e albă, de ce e albă, dacă se face, de ce se face... Eu zic să fie îngăduitori, că și noi avem ale noastre. Sănătate!
Postat 02 Ianuarie 2024, 12:48 de Dani_el
Re: nihil.
Tocmai ai citit când, urmare faptului că totul de face pe banii orădenilor, adică și pe ai mei. Iar când e vorba de banii mei, pretențiile sunt pe măsura statutului de contribuabil mare, care din taxele și impozitele pe care le achit, îi plătesc în echivalent an de an ... tot venitul oficial al primarului tău, care pleacă acasă lună de lună cu mai bine de 3.000 Euro net. În ceea ce privește rigolele și șanțurile betonate ale traficului din zona centrului civic, voi renunța la comentarii când o să văd răspunsuri pertinente și realiste din partea edililor, la cele trei puncte pe care le-am menționat de prima dată și când o să fie zona rezolvată, cu cel puțin un pasaj suprateran pentru a facilita corect circulația pietonală și a bicicliștilor, la o distanță aproximativ egală dintre intersecția cu Costaforu și platforma din fața Catedralei Ortodoxe. Apoi încă un suprateran de la Clujului și 1 Mai, o bifurcație auto și pietonală cu completare la o pistă de biciclete, care să coboare în 1 Decembrie cel puțin cu câte o bandă pe sens. Până atunci, acest amplu proiect este incomplet și superficial tratat în planul abordării mobilității urbane.
Postat 02 Ianuarie 2024, 12:27 de KP
@kp
Cel mai carcotas oradean de departe esti dumneata. Sa ne spui cand te bucuri pentru ceva in orasul asta.
Postat 02 Ianuarie 2024, 11:29 de nihil
De regulă nu ai de ce râde când Bihorel aruncă-n van tot câte 10 observații săptămânale.
Nici de ce plânge, fiind neutre oricărei minți lucrate. De data asta am avut răbdare să parcurg tot textul ... pentru că Bihorel a scos indirect la iveală trei adevăruri, respectiv cele de la punctele 4, 6 și 10, chiar dacă 4 spre exemplu nu ține de noutate ci de îngroparea celui vechi, 6 de calendarul foilor de ceapă și noroc, iar 10 de faptul că toate neajusurile se vor îndepărta în momentul în care se vor ridica pasaje supraterane peste ce-i acum, pentru pietoni și biciclete, cu montarea de lifturi stradale care vor face să se bucure până și pr cel mai cârcotaș orădean.
Postat 02 Ianuarie 2024, 07:24 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON