URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Mai 2019, 11:43

BEJ Bihor: S-au preluat abia jumătate din procesele-verbale cu rezultatele votului de la cele 653 secţii din judeţ. Contrar aşteptărilor, procedura este foarte complicată (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Biroul Electoral Judeţean Bihor are dificultăţi serioase în centralizarea rezultatelor voturilor date de cetăţenii judeţului la alegerile de duminică, deşi conducerea instituţiei se aştepta să fie cea mai simplă procedură.

Motivul? În procesele-verbale încheiate de Birourile celor 653 secţii de votare din judeţ există numeroase inadvertenţe, astfel că documentele nu pot fi înregistrate decât după elucidarea lor, fapt ce ţine pe loc şi predarea buletinelor de vot adunate în saci sigilaţi şi păzite de reprezentanţii Birourilor secţiilor de votare ajunşi în faţa Prefecturii pentru a le preda Judecătoriilor de arondare.

În doi paşi

Preşedintele BEJ Bihor, judecătorul Florina Crişan, a declarat BIHOREANULUI, luni dimineaţă, când în faţa clădirii Prefecturii stăteau numeroşi reprezentanţi ai Birourilor secţiilor de votare din judeţ, că procedura pentru centralizarea proceselor verbale se derulează cu dificultăţi la care nu se aştepta. „Am crezut că va decurge în cel mai uşor mod, dar este cel mai greu”, a spus magistratul.

Motivul lentorii cu care se desfăşoară ceea ce trebuia să fie o simplă rutină stă în erorile din procesele verbale încheiate la nivelul fiecărei secţii de votare, explică preşedintele BEJ.

„După încheierea votării, procedurile finale se fac în doi paşi. Reprezentanţii Birourilor secţiilor de votare vin la BEJ pe de o parte cu procesele verbale în care sunt consemnate rezultatele şi datele tehnice ale votării, iar pe de altă parte cu saci sigilaţi în care se află toate buletinele de vot. Procesele verbale se predau BEJ, iar buletinele de vot se predau Judecătoriilor de arondare a fiecărei secţii de votare. Problema este că nu putem prelua procesele verbale din cauza erorilor din ele”, a spus magistratul.

Greşeli în rubrici

Reprezentanţii Birourilor secţiilor de votare trebuie să predea, fiecare, câte trei procese verbale, în câte două exemplare: câte unul pentru alegerea eurodeputaţilor, respectiv pentru fiecare din cele două întrebări ale referendumului.

„După preluarea acestor procese verbale, se listează datele din tabletele de la fiecare secţie de votare şi se fac poze cu tabletele. Ajungem la patru procese verbale, care toate trebuie să fie identice. Problema este că aceste date nu sunt identice. Sunt erori în rubrici. De exemplu, voturile depuse în urnele mobile au fost trecute, greşit, ca şi cum ar fi fost date de persoane de pe liste suplimentare. Aceste erori trebuie identificate, toate, iar apoi corectate, ceea ce nu se poate face decât prin decizie a BEJ”, a spus judecătorul Florina Crişan.

„Este mult mai complicat decât la toate celelalte votări, deşi noi ne aşteptam să fie cel mi simplu”, a concluzionat magistratul.

La cozi cu sacii

Potrivit preşedintelui BEJ, etapa a doua a procesului decurge mai uşor. După ce sunt lămurite toate inadvertenţele din procesul verbal, se încheie un proces verbal între BEJ şi reprezentantul Biroului secţiei de votare. În baza acestui nou proces verbal, se pot preda apoi sacii sigilaţi cu buletinele de vot propriu zise către reprezentanţii Judecătoriilor din judeţ la care sunt arondate secţiile de votare.

„Pentru Oradea, sacii cu buletinele de vot se predau direct peste drum de clădirea Prefecturii (n.r. – unde funcţionează BEJ), tot pe bază de proces verbal. Pentru celelalte zone din judeţ, a fost desemnat câte un reprezentant al fiecărei Judecătorii, care preia sacii cu buletinele de vot de la reprezentanţii Birourilor secţiilor de votare. Ulterior, aceştia sunt duşi cu maşini ale Prefecturii la fiecare Judecătorie din judeţ”, a spus preşedintele BEJ Bihor.

La Judecătoriile din judeţ – Oradea, Beiuş, Marghita, Salonta, Aleşd – buletinele de vot se păstrează, conform legii, timp de trei luni, putând fi verificaţi în situaţia în care formaţiunile politice sau candidaţii independenţi contestă rezultatele votării şi BEJ decide reverificarea acestora.

Până în jurul orei 10.30 a zilei de luni, potrivit preşedintelui Florina Crişan, BEJ Bihor a preluat procesele verbale de la „trei sute şi ceva” din cele 653 secţii de votare din judeţ. Implicit, asta înseamnă că reprezentanţii Birourilor celorlalte secţii încă aşteaptă în zona Prefecturii pentru a preda sacii cu buletine de vot.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6438 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON