URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Octombrie 2017, 16:00

Bani pentru lucrări: Oradea va lua un mega-credit de 35 milioane euro de la Banca Europeană de Investiţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea va contracta un mega-credit de 35 milioane euro de la Banca Europeană de Investiţii. Creditul va avea o perioadă de graţie de 4 ani şi o  durată rambursare în 22 de ani.

"Acest împrumut este unul dintre cele mai avantajoase din România. Dobânda va fi de 0,3% în euro plus Euribor care astăzi este negativ", a declarat primarul Ilie Bolojan, joi, în conferinţa de presă care a precedat şedinţa de Consiliu Local.

În investiţii, nu în consum

Banii vor fi folosiţi pentru finanţarea lucrărilor pentru care municipalitatea intenţionează să solicite finanţări europene. "Împrumutul va fi folosit exclusiv pentru investiţii şi nu pentru consum", a spus Bolojan.

Mecanismul de finanţare va fi relativ simplu. "Vom contracta acest împrumut pentru a putea face plăţile pe lucrările contractate, urmând ca ulterior să ne recuperăm sumele investite din fonduri europene", a spus primarul.

Potrivit edilului, acest mecanism de finanţare va face posibilă accelerarea lucrărilor. Mai mult, odată început procesul de decontare pe una din investiţii, municipalitatea va putea să reorienteze banii din credit către finanţarea altor proiecte.

"Nu este un credit acordat pentru anumite lucrări, ci care poate fi folosit pentru orice investiţii, ceea ce constituie un avantaj. Va trebui să depunem cât mai multe proiecte, să vedem care este câştigat, şi pe măsură ce primim banii din decontări îi putem muta pe alte investiţii", a spus edilul.

Un împrumut avantajos

În mod suprinzător, condiţiile de creditare au fost lăudate incusiv de reprezentanţii opoziţiei din Consiliul Local, care s-au declarat surprinşi de dobânda extrem de mică.

"Vreau să vă felicit pentru condiţiile obţinute în contractul de finanţare. Am făcut un calcul, iar dobânda pentru acest credit de 35 milioane euro este undeva la 114.000 euro pe an. Dacă ar fi invers, şi am depune 35 milioane de euro la bancă, aceasta ne-ar lua 95.000 euro", a spus consilierul UDMR, Kiss Gabor Ferenc, în plenul Consiliului Local.

În replică, primarul Ilie Bolojan a spus că meritul pentru aceste condiţii avantajoase îi revine Direcţiei Economice, care a ştiut să gestioneze şi să ramburseze fără probleme ultimul împrumut BEI luat în 2015 pentru a finanţa proiectele europene ca reabilitarea Pieţei Unirii, construirea drumului rapid sau a Aquapark-ului Nymphaea.

Printre proiectele pe care municipalitatea intenţionează să le finanţeze pe viitor din creditul care va fi luat de la BEI se numără: amenajarea centrului intermodal cu acces la facilităţi de transport rutier şi feroviar din zona Gării CFR Episcopia (12,7 milioane euro), construirea unei parcări supraetajate în strada Braşovului (5,8 milioane euro) şi construirea podului Centenarului (4,1 milioane euro).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
23 Comentarii
@ Chriss
Stai relax, nu e nevoie sa te "scremi" ca sa-mi explici. Fiecare cu parerile si convingerile lui.
Postat 27 Octombrie 2017, 16:40 de User anonimizat
Daca-i totul ok, sa-l garanteze consilierii si birtinezul cu averile lor!
E clar, nea lie i-a chemat pe toti si i-a convins ca fiecare va primi cate o felie din coliva, indiferent de partid! Zic ,,coliva" pt. ca asta e, pe noi ne-au ingropat in datorii! O intrebare as avea: ce se aude cu vechea datorie, aia de 100 de milioane de euro, pe care o tot rostogoleste de la o banca la alta primarul+consilierii+directia economica+directia juridica+....?
Postat 27 Octombrie 2017, 14:31 de pinonel
e clar
acest " nu stiu de ce am convingerea " e dovada clara de paranoia,pentru mine e 100% clar,plus ca ti-am vazut privirea aia pierduta in ceata in februarie...Acest hobby al tau,ura fata de Bolo,singura ta placere este dovada de paranoia.....irecuperabil
Postat 27 Octombrie 2017, 13:36 de suporter_oradean
HABAR N-AM
Nu știu de ce am convingerea CA CHRIS e un postacel cunoscut în presa Bihorean a!
Postat 27 Octombrie 2017, 12:57 de TDS
HABAR N-AM
Nu știu de ce am convingerea CA CHRIS e un postacel cunoscut în presa Bihorean a!
Postat 27 Octombrie 2017, 12:57 de TDS
@bihoreanoradean
daca parintii mei nu au furat incat sa imi ia o casa cu enspe mii de camere a trebuit sa ma descurc cum pot si sa imi iau un credit pentru un apartament unde sa imi tin familia. nu imi pica din cer ca la parlamentari. nevoia te impinge. ideea e sa ii cheltui pe ceva de care ai neaparata nevoie, nu pe prostii. daca au reusit sa ia credit cu asa mica dobanda e ok, doar sa fie cheltuiti cu cap. asta ramane de vazut, insa tie nu iti convine oricum nimic, degeaba ma screm sa iti explic.
Postat 27 Octombrie 2017, 11:57 de User anonimizat
TDS
Bine face Bolojan. Vrem un uriaș si mai frumos. Bravo Bolojan. Sper sa reușești să faci centura inel.
Postat 27 Octombrie 2017, 11:54 de sandu1200
OK
În sfârșit!
Postat 27 Octombrie 2017, 11:16 de TDS
EXISTĂ EXCEPȚII
@suporter_oradean: Paranoic cum sunt, există femei care mă plac! Pupatul cu DICTATORUL era o figură de stil! Sigur te-ai prins!
Postat 27 Octombrie 2017, 10:37 de TDS
pe invers
Prin ultima postare sa intelegem ca esti pe invers Tds,iti plac barbatii ? posibil,avand in vedere ca e greu de crezut sa te placa o femeie.Femeile fug de paranoici...Vai ce inclinatii ai....
Postat 27 Octombrie 2017, 10:28 de suporter_oradean
NU SE MAI POATE!
Bolojan a mai luat o decizie scandaloasă! Anul acesta nu mai sunt puncte pentru așa numita curățenie de toamnă! Cred ca imi voi duce crengile si frunzele în fața PMO! Ce fac acum? Îl pup în bot pe Bolojan ( bbleah ! ) sau altceva?
Postat 27 Octombrie 2017, 10:16 de TDS
!!!!
@suporter_oradean: Muta-te tu! Esti deja gata varză ceea ce ar simplifica lucrurile!
Postat 27 Octombrie 2017, 09:25 de TDS
@ chris
Stii care e cel mai bun credit? Cel pe care nu-l ai! Dar una e sa nu dormi noapte de grija zilei de maine, stiind ca dator fiind la banci oricand poti sa ramai fara un acoperis daca situatia economica se degradeaza si ramai fara loc de munca si alta e sa iei un credit in numele orasului pe o perioada de 20 de ani fara sa-ti asumi nimic ca si functionar public.
Postat 27 Octombrie 2017, 09:13 de User anonimizat
caz unic de paranoia
Paranoia e o boala grea,sa crezi ca numai tu ai dreptate si ca le stii pe toate la fel. ... Sa zici public ca blestemi pe cineva,asa ca nu-l suporti deja caz de balamuc.Un caz patologic,care pe zi ce trece e tot mai grav.Sincer Tds , daca te muti in Toboliu si treci la munca campului,la cules varza s-ar putea sa-ti ameliorezi boala....
Postat 27 Octombrie 2017, 09:05 de suporter_oradean
@postacei
... daca mai multe persoane iti spun ca esti beat mergi si te culci. asa e si cu medicamentele, desi ai depasit faza asta. trebuie ceva mai strong. winniedos la fel si dihoreanoradean. tot astept sa imi dati macar un exemplu de lucru bun care l-ati facut pentru acest oras. unul macar.
Postat 27 Octombrie 2017, 08:50 de User anonimizat
@tds
Lache.....nu poti fi porc, esti pan troglodytes. Asta ca sa definim ceea ce esti nu ceea ce crezi ca esti. Cat despte blestemele tale "fortoase" si consistente......esti diagnosticabil si demn de mila. Asa ca uneori iti acord clementa de rigoare. Hai pa
Postat 27 Octombrie 2017, 07:34 de elev
!!!
@TanarSiNelinistit: Adică cum, bre? Elev ma face porc, CHRIS îmi recomandă medicamente iar eu sa fiu banat? Blestemul nu e interzis de Codul Penal! Așa că eu o fac, DUMNEZEU tine cont sau nu! Decizia este a Lui! În intimitate I-am explicat ca Bolojan este D......in persoana! Cine va decide? EL!
Postat 26 Octombrie 2017, 21:57 de TDS
... CU MELCII VOȘTRI
@elev: Și tu cum faci? Muu, ca... oul ?! Nenorocitule! BIG cred că se spăla la jgheab si se........ galben ca lămâia în timp ce eu m-am născut cu baia in casă! Și îl blestem cu toată FORTA! Acest individ a DISTRUS ORADEA!
Postat 26 Octombrie 2017, 21:49 de TDS
Bolile incurabile ale internetului
WinDos si TDS,daca voi doi ati fi boli numele v-ar fi cancerul si sida.Blesteme fara leac pentru lumea asta nefericita cu voi.Niste redusi pe care internetul i-a invatat sa latre cretineste.De ce nu va baneaza ebihoreanul pe viata n-am sa inteleg niciodata.Sinteti incapabili sa priviti dincolo de propria troaca.Abia astept sa dispareti pe veci. Nu are nimeni nevoie de atita prostie si rautate!
Postat 26 Octombrie 2017, 21:13 de TanarSiNelinistit
NU multe ci mult!
Lucrari multe toate de proasta calitate! Peste 2-3 ani vom incepe sa reparam ce cladeste birtinezul constructor azi, asta daca nu am si inceput lucrul acesta, reparatiile! Nu stiu de la cine a mostenit acest bitinez vocatia de constructor dar respectivul trebuia sa fie impuscat de comunisti! Asa de prost nu s-a construit in Oradea de 70 de ani. Comunistii au construit trainic, asta vai de mama noastra ca vor trebui sume colosale sa reparam prostelile lui!
Postat 26 Octombrie 2017, 21:12 de scortosul
@tds
Lache....nu blestema, te poti bucura ca traiesti intr-un oras frumos, european. BIG man te-a scos din cocina in care te balacareai si grohaiai fericit dupa fiecare troaca de laturi. Asa ca smile, da din coada. Hai pa
Postat 26 Octombrie 2017, 18:29 de elev
LA NOI LA BRĂILA / LA TANTI ELVIRA...-
Lucrări peste lucrări! În acest moment pe Constructorilor iar nu e căldura / apă caldă. BIG man, te BLESTEM în fiecare secundă!!!
Postat 26 Octombrie 2017, 17:48 de TDS
BEI este banca publica a UE si da credite cu dobanda redusa oricarui beneficiar eligibil !?!
Nimic nou in sensul creditului. Doar ca, numai niste descreierati ar arunca Oradea pe termen de 5 mandate de primar si consiliu local in deficit, pentru proiecte decise de un singur personaj ... iar acela stiindu-se ca e cam lovit la tartacuta si, pe deasupra, este la ultimul mandat de primar !?! Care sunt acele proiecte? Ce se doreste si de ce nu se discuta public? Opriti odata paranoia care bantuie prin municipalitate !?!
Postat 26 Octombrie 2017, 16:53 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON