URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Hoţie în Primărie: Prins că a dat iama în banii publici, primarul din Boianu Mare, lăsat liber de Tribunal

Hoţie în Primărie: Prins că a dat iama în banii publici, primarul din Boianu Mare, lăsat liber de Tribunal Edilul Sorin Groza (mijloc) şi complicii săi, contabila şefă şi casierul, sunt acuzaţi că au falsificat listele cu persoanele asistate social, dublând numărul acestora, că au inventat angajaţi şi au umflat şi statele de plată, provocând o pagubă de peste 400.000 lei. Tribunalul Bihor a respins, însă, luni, cererea de arestare făcută de procurori pe numele celor trei
Hoţie în Primărie: Prins că a dat iama în banii publici, primarul din Boianu Mare, lăsat liber de Tribunal PRIMAR PĂTAT. Deşi reclamat de ani de zile pentru lucrări atribuite ilegal şi angajări pe alese, dar şi pentru cheltuirea frauduloasă a banilor publici, primarul Sorin Groza (foto) n-a avut până acum nicio condamnare. Ba din contră, în ciuda reputaţiei îndoielnice, anul trecut a obţinut pentru a treia oară consecutiv votul consătenilor...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tribunalul Bihor a respins cererea de arestare făcută de procurorii Parchetului Bihor pe numele primarului comunei Boianu Mare, liberalul Sorin Groza, contabilei şefe Elena Negrean şi casierului Ioan Bandula, acuzaţi că au dijmuit bugetul local cu peste 400.000 lei.

Edilul şi cei doi angajaţi ai Primăriei Boianu Mare au fost reţinuţi joia trecută pentru 24 de ore de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor acuzaţi că au păgubit bugetul local, falsificând listele cu persoanele asistate social, inventând angajaţi şi umflând statele de plată cu salarii şi prime nepermise. Prins cu mâţa-n sac, edilul susţine că singura sa vină a fost că a semnat "ca primarul" ordinele de plată şi listele falsificate, fără să fi văzut o leţcaie din banii care ar fi fost împărţiţi de subalterni...

Primăria penală

Vara trecută, BIHOREANUL a dezvăluit cum edilul din Boianu Mare, aflat pe funcţie din 2004, a adunat mai multe reclamaţii şi sesizări de fraudă, alături de contabila şefă, Elena Negrean, şi de casierul instituţiei, Ioan Bandula, nimeni altul decât cumnatul primarului.

Primele plângeri au fost înaintate Parchetului Marghita şi priveau eliberarea unei adeverinţe de salarizare false, respectiv aranjarea licitaţiei pentru pietruirea străzilor din comună în favoarea firmei orădene Gamid Prodexim, pentru care primarul a semnat în locul tuturor membrilor comisiei atât procesul-verbal de deschidere a ofertelor, cât şi hotărârea de atribuire a contractului.

În februarie 2009, însă, procurorul Ioan Mintaş avea să-l scape, într-o manieră grosolană, pentru ambele capete de acuzare, deoarece, vezi Doamne, "scopul pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea unei sancţiuni administrative", pe care a stabilit-o la 1.000 lei. Motivul? "Lucrările au fost efectuate de firma câştigătoare şi nu au fost cauzate prejudicii Primăriei". Procurorul nici n-a luat în calcul detaliul că, dacă licitaţia ar fi fost corectă, poate lucrarea ar fi fost făcută de o altă firmă ori la un alt preţ, mai mic...

Din nou penal

Aşadar, edilul şi-a continuat afacerile penale. Un control al Camerei de Conturi Bihor din 2010 a scos la iveală faptul că în primărie se fura ca-n codru: statele de plată erau umflate cu sporuri şi premii nu doar pentru angajaţi, ci şi pentru primar şi pentru viceprimarul Gavril Şandor, care au încasat într-un singur an 30.000 lei peste salariile cuvenite.

În plus, o serie de facturi fuseseră înregistrate de două ori, iar listele cu asistaţii social şi cu salariaţii au fost dublate pentru ca edilii să poată ridica de la Trezorerie peste 170.000 lei! În timpul controlului, nici primarul Groza şi nici contabila şefă Negrean n-au putut prezenta vreun act care să justifice cum a fost cheltuit bugetul comunei pe anul 2009, de peste 1,8 milioane de lei, susţinând că documentele s-au... rătăcit.

La sesizarea Camerei de Conturi, SIF Bihor a pornit propria anchetă. Poliţiştii au descoperit, de pildă, că primarul a încercat să acopere gaura cu facturi fictive reprezentând "servicii în construcţii", "reparaţii auto" şi "piese auto", emise de un particular, Mureşan Francisc Atilla, care avea statut de persoană fizică autorizată. Acesta a recunoscut că n-a prestat vreun serviciu primăriei, ci a emis facturile în alb la cererea edilului.

La zdup

După finalizarea expertizei contabile, joia trecută, primarul Sorin Groza, contabila şefă Elena Negrean şi casierul Ioan Bandula au fost chemaţi la sediul Poliţiei Bihor, unde li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile: abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi înşelăciune. În aceeaşi zi, cei trei au fost şi reţinuţi pentru 24 de ore, după care au fost prezentanţi procurorilor care supraveghează cercetările, prim-procurorul Parchetului Bihor, Vasile Popa şi colegul său, Cristian Ardelean. La rândul lor, aceştia au decis să solicite arestarea celor trei, cerere care a fost analizată de instanţa de judecată abia în cursul zilei de luni, până atunci fiind lăsaţi în libertate din cauza expirării ordonanţei de reţinere.  

Solicitarea a fost respinsă, însă, luni, de Tribunal, care a considerat că măsura nu se impune. "Noi am declarat recurs", a afirmat BIHOREANULUI prim-procurorul Parchetului Bihor, Vasile Popa, astfel încât solicitarea de arestare se va rejudeca la Curtea de Apel Oradea.

Cert e că edilul are deja strategia pregătită, aruncând întreaga răspundere asupra  subalternilor. "Clientul meu susţine că e nevinovat şi că i se poate reţine eventual neglijenţa de a contrasemna actele false întocmite de contabilă, în baza cărora casierul a ridicat apoi banii de la Trezorerie. Personal, el n-a văzut banii", spune Răzvan Doseanu, avocatul primarului. Cum ar veni, a semnat "ca primarul". Doar că devenise obişnuinţă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Nerusinat, hot primar
Dar drumul in Corboaia ?hotule primar cind se va face ?Si de acolo ai papat banii!De promis ne-ai promis daca te votam ne faci drumul asfaltat ! S-au asa repede ai uitat ? Ultima data erai cu fiica ,si umblai din casa in casa sa cersesti voturile oamenilor ! Ar trebui sa-ti fie rusine ,ca din cauza voastra s-a distrus satul si nimeni nu mai vrea sa stea acolo ! PUSCARIA SA VA MANANCE ! DOAMNA LAURA GAL VA POFTESC IN SATUL Corboaia, sa vedeti ce drum exista acolo! Nici cu caruta nu se poate circula in sat !
Postat 14 Mai 2013, 21:50 de eva-mama
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON