URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Ianuarie 2018, 19:30

Antreprenor pentru Oradea. Faist Mekatronic a fost cel mai mare contribuabil la bugetul local de anul trecut (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Producătorul de construcţii metalice şi părţi componente Fais Mekatronic a fost cel mai mare contribuabil la bugetul local din 2017.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, compania a plătit bugetului local taxe şi impozite în valoare totală de 3,5 milioane lei.

În topul celor mai mari contribuabili orădeni, premiaţi miercuri seară de primarul Ilie Bolojan în cadrul galei Antreprenor pentru Oradea, s-au mai numărat companiile Plexus Services Ro (3 milioane lei), Plastor (2,5 milioane lei) şi Transilvania General (2,4 milioane lei).

Lista este completată de RCS&RDS (2 milioane lei), Lotus Center (1,8 milioane lei), H. Essers (1,5 milioane lei), UAMT (1,4 milioane lei), Comau (1,3 milioane lei) şi Bihore (1,3 milioane lei).

Cei mai mari zece contribuabili orădeni au plătit anul trecut municipalităţii taxe şi impozite în valoare totală de 21 milioane lei, echivalentul a 4,5 milioane euro.

"Am avut un buget mare"

La eveniment au participat peste 100 de invitaţi din mediul de afaceri. Primarul Ilie Bolojan le-a mulţumit reprezentanţilor firmelor pentru contribuţia adusă la vistieria oraşului. "Datorită dumneavoastră am avut un buget mare pe care l-am direcţionat înspre investiţii", a spus edilul.

Municipalitatea vizează printre altele o conectare cât mai bună a oraşului cu exteriorul prin dublarea, începând din luna martie, a legăturilor aeriene cu Capitala printr-un parteneriat cu Blue Air şi construirea unei şosele de centură extinse care să facă legătura cu viitoarea autostradă Transilvania.

Printre priorităţi se mai numără adaptarea învăţământului la piaţa muncii prin modernizarea internatelor de la liceele Traian Vuia şi Partenie Cosma, pentru a oferi din toamnă cazare şi masă gratuită elevilor care doresc să înveţe o meserie, dar şi încurajarea construcţiei de locuinţe, pentru a atrage populaţie în Oradea. "Ştiu că există un deficit al forţei de muncă, dar sper să putem continua dezvoltarea acestui oraş într-un ritm susţinut", a spus edilul.

La rândul său, directorul Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea, Alina Silaghi, a lăudat eforturile companiilor orădene. "Vă mulţumesc celor care aţi creat locuri de muncă şi aţi asigurat stabilitatea acestora, meritaţi respectul întregii comunităţi", a spus ea.

Un top stabil

Firmele care au intrat în topul celor mai mari contribuabili orădeni sunt aceleaşi ca anul trecut, cu diferenţa că societăţile în dezvoltare UAMT şi Comau au luat locul firmelor Selina şi Zahărul, prima în insolvenţă, iar cea de a doua în pragul închiderii.

La fel, premiul pentru cea mai mare investiţie în 2017 a revenit firmei WPD Development, care şi-a asumat în primăvara anului trecut o investiţie de 5 milioane euro într-un centru de producţie şi depozitare care urmează să funcţioneze în Parcul Industrial Eurobusiness II din strada Ogorului.

În cadrul galei, reprezentanţii municipalităţii au mai acordat şapte premii pentru proiecte de responsabilitate socială companilor: RCS&RDS, Raiffeisen Bank, Eco Bihor, Vandana, Nis Petrol, Gavella şi organizaţiei Salvaţi Copiii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Pe cand un top al persoanelor fizice contributoare !?!
Nu de alta dar ... sunt cativa patroni ai unor firme ce apar ca bune contributoare pe lista municipalitatii si care sunt scutiti, ca persoane fizice, de supraimpozitari pentru ca nu-si termina de ani si ani constructiile personale ce hidoșesc orașul !?!
Postat 25 Ianuarie 2018, 19:55 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON