URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Septembrie 2015, 13:49

Handbaliştii de la CSM Oradea s-au impus cu greu în faţa celor de la ACS Muhlbach Sebeş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În primul meci pe care l-au disputat pe teren propriu în noul sezon, handbaliştii orădeni ai echipei CSM au obţinut şi prima victorie. Elevii antrenorului Sebastian Tudor au primit duminică, la Arena Antonio Alexe, replica celor de la ACS Muhlbach Sebeş, o echipă care le-a dat multe bătăi de cap, jocul fiind foarte echilibrat până în final. Cu toate acestea CSM s-a impus la o diferenţă de trei goluri, cu 30-27.

Primul gol a fost marcat de Haiduc de la gazde, însă ospeţii au revenit şi au preluat conducerea cu 3-2. De aici echipa din Sebeş s-a aflat mai tot timpul la conducere până pe finalul primei reprize, când după ce jucătorii bihoreni au egalat au şi preluat conducerea şi au intrat la vestiare cu un gol avans, 14-13.

Partea a doua a fost la fel de echilibrată, cele două combatante conducând pe rând pe tabela de marcaj, cu câte un gol, maxim două, doar în final, CSM Oradea s-a desprins, pe fondul unor greşeli ale oaspeţilor şi după o recuperare a lui Haiduc. În acest fel, jucătorii de la CSM au reuşit să-şi apropie o victorie la trei goluri, scor 30-27, mai clară decât raportul forţelor din teren pe întreaga durată a jocului.

"În continuare mai avem de muncit la faza ofensivă, unde din păcate avem probleme, pentru că lotul este schimbat, după cum se ştie şi am adus jucători noi care nu prea se integrează, nu se mulează după stilul nostru de joc, pe faza a doua, contraatac", a declarat, după meci, antrenorul formaţiei CSM Oradea, Sebastian Tudor.

Golurile echipei orădene au fost marcate de R. Niţu 9, Haiduc 8, Munea 6, Păuna 4, Crăciun 2 şi R. Radu 1. De la oaspeţi s-a remarcat în special Adrian Ţone, autor a 9 goluri. În etapa viitoare, CSM Oradea va juca pe terenul formaţiei SCM U Craiova.

Rezultate consemnate în etapa a 2-a a Seriei B din Divizia A la handbal masculin:

Academia Minaur Baia Mare - HCM Sighişoara 30-28 (15-11)

"U" Cluj-Napoca - CSM Făgăraş 18-26 (8-12)

HC Sibiu - CSM Satu Mare 28-24 (14-9)

HC Argeş Piteşti - "Poli" 2 Timişoara 33-19 (16-6)

CNE Sighişoara - CSU Braşov 29-37 (13-16)    

SCM "U" Craiova a stat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON