Inginerul Dorel Dume, totodată consilier judeţean, a primit răsplata pentru trecerea sa de la PDL la PSD şi conduce acum instituţia, în locul liberalului Dumitru Voloşeniuc.
Informaţia a fost confirmată joi pentru BIHOREANUL chiar de Dume. "Da, sunt directorul instituţiei din 14 noiembrie", a declarat acesta.
Întrebat de ce nu a anunţat public, printr-o informare de presă, schimbarea de la şefia ABA Crişuri, Dume a declarat că nu credea că ar trebui să o facă. Directorul n-a dorit să mai facă niciun alt comentariu, cerând ca orice întrebare să-i fie adresată în scris.
Dume a câştigat postul de director în urma unui concurs organizat la Administraţia Naţională Apele Române, unde, aşa cum BIHOREANUL a scris în luna octombrie, a fost singurul candidat.
Organizarea concursului a fost însă atacată în instanţă de fostul director al ABA Crişuri, Dumitru Voloşeniuc, la Tribunalul Bihor. Primul termen al procesului este programat pentru luna ianuarie.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, Voloşeniuc s-a "protejat" de demitere, intrând în concendiu medical.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.