URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Noiembrie 2016, 13:31

Tinerii noştri, comorile noastre

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urmă cu 25 de ani, la Oradea a fost constituită Societatea de Binefacere Don Orione, cu scopul de a oferi sprijin material şi spiritual celor îndureraţi şi abandonaţi. Călugării ştiau că nu-i vor putea ajuta pe toţi, aşa că şi-au îndreptat atenţia în mod deosebit asupra copiilor. Aşa a luat fiinţă o şcoală care azi are toate ciclurile, de la grădiniţă la liceu, şi unde copiii sunt admişi indiferent de condiţia socială, etnie sau religie.

Dincolo de lecţiile predate la orele de curs, elevii noştri, dar şi vecinii sau prietenii lor, sunt implicaţi în multe activităţi extraşcolare, pentru a învăţa să devină responsabili şi să trăiască frumos. Pentru toţi copiii Oradiei am înfiinţat Comunitatea Scoutiştilor Orionini şi Oratoriul. Împărţiţi în grupe de vârstă, prin joc, cântec şi aventură în natură, scoutiştii învaţă să se autogospodărească, să acorde prim-ajutor, să respecte regulile naturii şi ale oraşului, dar şi să facă acte de caritate. Ne bucură că astăzi grupul numără peste 130 de copii care participă la activităţi în fiecare săptămână, indiferent de vreme, învăţând jucându-se. Cine vrea să ni se alăture, să vină în curtea liceului, sâmbăta, între orele 14 şi 17.

La Oratoriu ne propunem să îi educăm pe copii într-un spirit creştin, dar şi să-i ferim de influenţele nefaste ale străzii. Şi aici participanţii sunt împărţiţi în grupe de vârstă, iar activităţile sunt multiple: excursii şi tabere, ateliere, jocuri şi dansuri. E locul perfect în care adolescenţii îşi fac prieteni şi învaţă mereu ceva nou.

Toate activităţile extraşcolare pe care le găzduim sunt coordonate de tineri şi părinţi voluntari, sub îndrumarea preoţilor călugări. Important este şi că participarea copiilor nu este condiţionată de nicio taxă, de niciun efort financiar al părinţilor.

Deviza noastră este clară: tinerii sunt comoara cea mai de preţ a familiei şi a societăţii. După modelul în care sunt educaţi şi mediul în care cresc, ei vor fi soarele sau furtuna zilei de mâine. Să facem binele întotdeauna, binele tuturor, răul niciodată nimănui.

Mihai Fechetă
Preot coordonator
Congregaţia Don Orione

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
!!!
Data fiind apartenenta la aceeasi confesiune ar trebui sa cad pe spate! Dar Mihai Fecheta i-a ridicat osanale lui BIG! Este dreptul sau dar si eu am dreptul sa-l critic pentru asta! Probabil nu a facut-o de drag ci din alte motive, ceea ce i se pare si mai GRAV!
Postat 13 Noiembrie 2016, 13:46 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON