URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Decembrie 2016, 13:01

România curată: 9 bihoreni pe lista neagră a candidaţilor la alegerile parlamentare!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Alianţa pentru România Curată a făcut publică, marţi, o "listă neagră" a candidaţilor la alegerile parlamentare din 11 decembrie consideraţi problematici din punct de vedere al integrităţii.

Între criteriile avute în vedere la realizarea listei se numără: afacerile derulate de politicieni cu statul, dosarele penale ale acestora, situarea lor în conflict de interese sau în situaţii de incompatibilitate, traseismul politic, colaborarea cu fosta Securitate etc.

"După o perioadă de contestaţii mai lungă ca de obicei suntem în măsură să prezentăm o listă verificată cu candidaţi problematici din punct de vedere al integrităţii", a anunţat portalul alianţei, o mişcare civică susţinută de mai multe ONG-uri şi personalităţi.

România Curată a identificat pe listele depuse de partidele din Bihor 9 candidaţi care nu întrunesc criteriile de integritate. Trei dintre ei sunt membri PSD, trei de la UDMR, doi de la ALDE şi un liberal.

Este vorba de: Maria Adelina Coste (PSD), Ioan Sorin Roman (PSD), Gavrilă Ghilea (PNL), Ciprian Mircea Blejan (ALDE), Rozalia Biro (UDMR), Szabo Odon (UDMR) - candidaţi la Deputăţie, respectiv Florian Dorel Bodog (PSD), Ioan Mintaş (ALDE) şi Cseke Attila (UDMR).

PSD-iştilor li se reproşează în general incompatibilităţi şi afaceri cu statul: Adelina Coste "şi-a folosit influenţa pentru ca primăriile să cumpere servicii de la firma ei, Act Legis", Ioan Sorin Roman "a fost şi deputat, şi PFA", iar Florian Bodog e remarcat prin faptul că "recent i s-a retras dreptul de a mai conduce doctorate", dar şi că a fost "beneficiarul unor sume de bani din partea unei companii pharma".

ALDE-istul Ioan Mintaş, fost PSD-ist, e acuzat şi de traseism, de afaceri cu statul, precum şi de datorii fiscale, iar colegul său de partid, Ciprian Blejan, e remarcat ca "fost ginere al lui Octavian Bot, ex-deputat decedat, campion al traseismului” dar şi prin probleme cu justiţia, prin aceea că "firma în care s-a asociat cu încă un partener, este inculpată într-un dosar de evaziune fiscală".

În ceea ce-i priveşte pe candidaţii UDMR, Rozalia Biro "a mai fost pe lista neagră, având o lungă istorie de profit din conflictul de interese", lui Szabo Odon i se reproşează că "a iniţiat proiectul de lege prin care doar primarii condamnaţi cu executare să-şi piardă funcţiile", iar lui Cseke Attila - închiderea a numeroase spitale ca ministru al Sănătăţii, cu excepţia celor din Secuime, dar se omite faptul că a fost pus la un moment dat sub urmărire penală de DNA.

Candidatul PNL Gavrilă Ghilea este considerat problematic de România Curată din 4 motive: traseism, afaceri cu statul prin firma Construcţii Bihor, conflict de interese ("a fost cercetat de ANI fiindcă nu ar fi declarat 2 contracte cu statul de valori mari") şi probleme cu justiţia ("a fost audiat la DNA într-un dosar penal alături de celebrul politician Ioan Oltean").

Vedeţi detaliile pe site-ul României Curate: Lista neagră a candidaţilor la parlamentare în 2016

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
"Lista Neagra" facuta de mociorlosii lui Soros..
parca numai nazistii si comunistii faceau "liste negre"..Loazelor sorosiste !!
Postat 08 Decembrie 2016, 10:56 de Aghaurr
Curat murdar ca peste tot.
Da, "personalitati... " Ne lasi.. ? Curata pe naiba.
Postat 07 Decembrie 2016, 19:30 de Iness
asa si...
... vreau sa inteleg, Munteanu ne bate obrazu sau ne arata ca nu avem obraz, ca moaca de intelectual nu are
Postat 07 Decembrie 2016, 19:23 de FLORIN64
CE SLOGAN: INDRAZNESTE SA CREZI
alias HAI, T-A DA NANA COLAC!!!
Postat 07 Decembrie 2016, 17:44 de ADINA
cica
indrazneste sa crezi in ROMANIA!!! FITI SERIOSI!!!!MERGEM LA SIGUR, NU MAI AVEM TIMP SA INDRAZNIM SA CREDEM!!! FARA VOI, IN MOD SIGUR, FARA PSD!!!
Postat 07 Decembrie 2016, 17:43 de ADINA
Legea nu i-a condamnat, dar nici curati nu sunt!
Cupsa Ioan, pnl: În 2013, după marțea neagră prin care s-a votat modificarea Codului penal, Ioan Cupșa afirma, în ciuda protestelor media, ONG-urilor și ambasadelor UE și SUA la București, că aceste modificări nu aduc niciun fel de atingere luptei împotriva corupției la nivel înalt. Chereches Florica, pnl: A votat în marțea neagră modificarea Codului penal pentru schimbarea definiției conflictului de interese, pentru scoaterea parlamentarilor din rândul funcționarilor publici și, implicit, acordarea de imunitate de facto pentru infracțiunile de serviciu, inclusiv de corupție, și pentru micșorarea termenului de prescripție specială.În anul 2014, Cherecheş Florica reactivează legea anti-avort propusa de PDL în anul 2012. Biro Rozalia, ,,bipeda”, udmr: In 2012 DNA ii deschide un dosar penal de cercetare, dar, în 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emite ordonanţa de clasare a cauzei, motivand că în februarie 2006, când au avut loc faptele, conflictul de interese nu era considerat infracţiune. Si pot continua, mai sunt vinovati ,,fara vina"!
Postat 07 Decembrie 2016, 13:31 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON