URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Iunie 2015, 13:55

Primăria Vaşcău a primit bani de la Guvern pentru a plăti lucrări începute în 2007. Doar obligat de justiţie şi nu pe toţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Guvernul a alocat miercuri suma totală de 25,837 milioane lei, "pentru plata unor obligaţii stabilite prin decizii judecătoreşti", pentru zece unităţi administrativ-teritoriale, între care şi oraşul bihorean Vaşcău.

Conform Hotărârii de Guvern, suma alocată pentru Vaşcău este de 0,908 milioane lei, actul administrativ arătând că, la fel ca în cazul celorlalte nouă oraşe şi comune beneficiare, "fondurile sunt alocate având în vedere faptul că acestea nu pot susţine plata sumelor stabilite prin decizii judecătoreşti".

Concret, alocarea fondurilor nu ar fi un semn de generozitate, ci consecinţa faptului că atât Guvernul actual, cât şi cele succedate în ultimii 8 ani, nu şi-au respectat obligaţiile către unităţile administrativ-teritoriale, încurajate în 2007 să deruleze lucrări de apă şi canalizare, cu promisiunea că o parte din cheltuieli vor fi suportate de Ministerul Mediului, dar lăsate apoi fără finanţare de la centru.

Contactat de BIHOREANUL, primarul oraşului Vaşcău, Florin Porge, a explicat că suma primită de la Guvern va fi folosită tocmai pentru plata unei părţi din datoriile acumulate către firme care au executat lucrări de acest fel.

"În 2007 am început investiţii pentru îmbunătăţirea infrastructurii de apă şi apă uzată, executate de o firmă din Arad, dar în 2011 Ministerul Mediului a încetat să achite cota sa de finanţare. O vreme, pentru că şi firma, la rândul ei, avea obligaţii la bugetul de stat, datoriile au fost compensate între autorităţi şi firmă, până când firma a intrat în insolvenţă, iar subantreprenorii ei ne-au dat în judecată şi am fost obligaţi să-i achităm lucrări. Am făcut demersuri de mai mult timp pentru a primi banii de la Bucureşti, credeam că o să-i primim în aprilie, dar mă bucur că vin şi acum", a declarat edilul din Vaşcău, Florin Porge.

Potrivit acestuia, valoarea investiţiilor începute în 2007 pentru îmbunătăţirea infrastructurii de apă şi apă uzată este de 12 milioane lei, iar pe lângă cele 0,908 milioane lei alocate acum Guvernul mai are de achitat lucrări de încă 3,5 milioane lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON