URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Ianuarie 2014, 16:38

Prima duminică din an a fost şi prima fără proteste ecologiste la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După patru luni în care au protestat în fiecare duminică în centrul Oradiei, arătându-şi opoziţia faţă de exploatările cu cianuri la Roşia Montană ori a celor de gaze de şist în Bihor, ecologiştii orădeni au luat o pauză.

În prima duminică a anului 2014, protestul din Piaţa Unirii nu a avut loc, pentru că iniţiatorii mişcării nu au reuşit să obţină autorizaţia necesară de la Primărie. După cum se ştie, bugetarii au fost în vacanţa specifică sărbătorilor de iarnă, iar în singura zi lucrătoare din săptămâna aceasta, luni, protestatarii nu au reuşit să se mobilizeze şi să înainteze cererea de protest.

În acest context, ei au ales ca duminica aceasta să fie una liberă de scandări. În ciuda acestui fapt, patru dintre ei s-au adunat la obişnuita oră 16 în Piaţa Unirii. "Suntem aici doar ca să anunţăm că protestul nu se ţine", a explicat Mircea Talpoş, unul dintre protestatari.

Tot preventiv au fost prezenţi în piaţă şi jandarmii bihoreni. Un echipaj al Jandarmeriei a sosit la câteva minute după ora 16, dar oamenii legii n-au făcut altceva decât să supravegheze, de la distanţă, piaţeta.

Ecologiştii spun că, cel mai probabil, protestele se vor relua pe 12 ianuarie. Până atunci, însă, îi îndeamnă pe toţi cei interesaţi de această mişcare să li se alăture pe grupul de Facebook anume creat, "Oradea pentru Roşia Montană".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Munca
domni, gheorghe, vero, te plătesc găzarii triplu dacă postezi de trei ori?
Postat 06 Ianuarie 2014, 12:26 de Gheorghe
asa....
Pai ar trebui sa isi de-a seama ca nu isi au rost protestele, pentru nemunca?pentu ce?asta ar trebui sa faca, sa accepte odata investitia , sa se dezvolte si romania.....
Postat 06 Ianuarie 2014, 10:07 de domin
vai,vai..
..asa zisele proteste sunt ecoANARHISTE!Tov Ghilea ,pedelistii,popularii,papahagistii si basishistii muncesc la greu!Un sincer-hai sictir pt 2014!Si multe succesuri...
Postat 06 Ianuarie 2014, 07:53 de gheorghe
de ce
de ce sa protesteze... fara oportunitatea investitiilor, zona se va adanci in probleme, iar economia va avea doar de suferit. sa nu mai zic de somajul care tot va creste
Postat 05 Ianuarie 2014, 20:15 de vero
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON