URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Octombrie 2010, 12:48

Preşedintele Ungariei, Schmitt Pál, vizitează astăzi Oradea

Preşedintele Ungariei, Schmitt Pál, a sosit marţi la Oradea, cu un avion închiriat, pentru a participa la aniversarea a 20 de ani de la fondarea Facultăţii Reformate "Sulyok István", precum şi la sărbătorirea a 10 ani de la înfiinţarea succesoarei de drept a acesteia, Universitatea Creştină Partium.

Şeful statului maghiar a fost întâmpinat la Aeroport de către prefectul Gavrilă Ghilea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Kiss, primarul Ilie Bolojan şi viceprimarul Rozalia Biro.

Conform unui comunicat transmis de biroul vicepreşedintelui Parlamentului Europei, Laszlo Tokes, care este în acelaşi timp şi preşedintele Universităţii Creştine Partium, Schmitt Pál participă întâi la un prânz de lucru pe care îl dă în onoarea conducerii Universităţii Creştine Partium şi a liderilor bisericilor istorice maghiare, dejunul având loc la Centrul Reformat Lorantffy Zsuzsanna de pe strada Libertăţii.

Însoţit de vicepreşedintele PE, Tőkés László, şeful statului ungar va vizita, începând cu ora 15.30, Universitatea Creştină Partium, unde va acorda Catedrei de Limbă şi Literatură Maghiară, înfiinţată anul acesta, un volum simbolic. După amiază, de la ora 16, Schmitt Pál va participa la Festivitatea Jubiliară Universitară la Biserica Universităţii (Biserica Reformată din Oradea - Oraşul Nou), festivitate în cadrul căreia preşedintele va susţine un discurs şi va decora fondatorii universităţii.

În cadrul festivităţii se va organiza şi o colectă pentru sinistraţii catastrofei provocate în urma deversării mâlului toxic, din Ungaria. Apoi, în încheierea vizitei la Oradea, de la ora 18, şeful statului ungar va depune câte o coroană la statuia regelui maghiar care a fondat oraşul, Szent László, din curtea Palatului Baroc, respectiv la statuia lui Bethlen Gábor din Parcul Petőfi.

"La Festivitatea Jubiliară Universitară, precum şi la depunerea de coroane la cele două statui este aşteptată toată lumea cu mult drag. Organizatorii solicită ca invitaţii la Festivitatea Jubiliară şi orădenii să fie prezenţi în Biserica Universităţii încă de la ora 15 şi să îşi ocupe locurile. După începerea evenimentului, aşadar după ora 16, din motive de securitate, nu vor mai avea acces persoane care doresc să participe la festivitate", se mai arată în comunicat.

Preşedintele ungar va părăsi oraşul de pe Criş la ora 18.30.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
back
avioanele se mai si prabusec...
Postat 19 Octombrie 2010, 19:44 de sfiord
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON