URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Octombrie 2013, 20:26

Poloiştii de la CSM Digi au învins la cinci goluri echipa rusă Sintez Kazan

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Campioana României la polo, formaţia CSM Digi Oradea a obţinut o victorie importantă în prima manşă a turului III preliminar al Ligii Campionilor Europeni, sâmbătă seară, în Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu".

Elevii antrenorului Dorin Costrăş au învins echipa rusă Sintez Kazan cu scorul de 13-8 şi au făcut un pas important către calificarea pentru grupele principale ale celei mai prestigioase competiţii continentale intercluburi.

Conştienţi de importanţa jocului, jucătorii orădeni au încercat în acest joc să obţină o victorie cât mai clară, pentru a-şi face misiunea mai uşoară în partida retur, din Rusia.

Partida a început într-o notă de echilibru, cu ruşii marcând primi, dar cu orădenii revenind şi egalând, iar mai apoi preluând conducerea pe tabelă. Astfel au intrat în avantaj la prima pauză cu scorul de 4-3.

În sfertul secund, campionii României s-au distanţat însă, au marcat cinci goluri şi au primit doar două, astfel că la jumătatea confruntării scorul a fost favorabil gazdelor cu 9-5.

După reluare, în sfertul al III-lea s-a înscris doar un gol, reuşit de gazde prin Gheorghe Dunca. De aici orădenii au ştiut să-şi consolideze acest avantaj de cinci goluri, iar în ultimele opt minute fiecare echipă a marcat câte trei goluri, astfel că scorul final a fost 13-8, ceea ce aduce echipa bihoreană cu un pas mai aproape de grupele principale ale competiţiei.


CSM Digi Oradea - Sintez Kazan 13-8 (4-3, 5-2, 1-0, 3-3)

CSM Digi Oradea: Gojko Pijetlovic, Bogdan Cîmpianu, Tiberiu Negrean 2, Nicolae Diaconu 1, Mihnea Chioveanu, Alex Popoviciu 3, Catalin Alexa, Vojislav Cupic 3, Andrei Cretu, Gheorghe Dunca 1, Ramiro Georgescu 2 Kalman Kadar 1, Dorin Cretu. Antrenor: Dorin Costrăş

Sintez Kazan: Dmitry Dudkin, Kirill Tikhonov, Albert Zinnatullin, Artem Odintsov 2, Vladislav Timakov, Dusko Pijetlovic 1, Nikita Yankov, Ivan Nagaev, Konstantin Stepanyuk 3, Alexey Rizhov-Alenichev 1, Dmitrii Elizarov 1, Roman Shepelev, Rudolpf Koshkarov. Antrenor: Irek Zinurov

Programată iniţial pe 9 noiembrie, partida retur, din Rusia, se va desfăşura pe 5 noiembrie, cu începere de la ora 18. Devansarea s-a făcut la cererea Federaţiei Ruse de Polo, care pe data de 9 noiembrie are programat un joc al echipei naţionale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Inrebare de baraj
Cand va fi partida retur, din Rusia? :)
Postat 28 Octombrie 2013, 12:26 de Carabuna si Corbu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON