URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Martie 2014, 11:29

Peste 40.000 de bihoreni, aşteptaţi duminică la vot!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru prima oară din 2010, conducerea Camerei Agricole a judeţului Bihor va fi aleasă prin vot universal. Duminică, 16 martie, sunt aşteptaţi să voteze pentru alegerea Colegiului Director al Camerei Agricole Bihor 40.799 de bihoreni, care vor reprezenta diferite asociaţii în conducerea acestei organizaţii nonguvernamentale înfiinţate în 2010, dar condusă până acum interimar, de către un director desemnat prin votul membrilor Consiliului Judeţean, în persoana lui Marius Francisc Ştefan.

"Duminică vor putea vota pentru alegerea celor 25 de membri ai Colegiului Judeţean a Camerei Agricole reprezentanţii a nouă grupuri profesionale: cei ai asociaţiilor agricole (care vor avea opt membri în Colegiu), ai patronatelor, sindicatelor şi cooperativelor agricole (care vor avea fiecare câte doi reprezentanţi în Colegiu), precum şi cei ai structurilor de învăţământ şi cercetare, composesoratelor, ocoalelor silvice private şi medicilor veterinari (care vor avea în Colegiul Camerei Agricole câte un reprezentant). De asemenea, în Colegiul Camerei Agricole vor avea câte patru reprezentanţi fermierii individuali peste 35 de ani şi cei sub 35 de ani", a declarat pentru BIHOREANUL Tănase Miculescu, funcţionar în cadrul Prefecturii Bihor, însărcinat cu sprijinirea organizării alegerilor.

Potrivit acestuia, toţi cei 40.799 de reprezentanţi ai celor nouă categorii profesionale vor putea să-şi exercite dreptul de vot pentru alegerea conducerii Camerei Agricole pe baza încrierii în evidenţele Agenţiei judeţene pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.

Scrutinul va începe duminică la ora 8.30 şi se va încheia la ora 17.00, fiecare membru al celor nouă categorii profesionale putând să voteze doar în secţiile de votare din localităţile de care aparţin. "În judeţul Bihor vor funcţiona 101 secţii de votare, câte una în fiecare unitate administrativ-teritorială", spune Miculescu.

După centralizarea şi validarea rezultatului votului, operaţiuni care pot dura aproximativ două săptămâni, cei 25 de membri ai Colegiului Camerei Agricole Bihor se vor întruni pentru a alege Biroul Executiv, format din şapte persoane, din care patru membri, un secretar, un vicepreşedinte şi un preşedinte.

Mandatul noilor organe de conducere este de patru ani, cu excepţia celui dintâi mandat, conform Legii 283/2010, care reglementează activitatea Camerelor Agricole Judeţene. Altfel spus, mandatul conducerii care va fi aleasă acum va fi de 12 luni, iar scopul principal va fi organizarea activităţii, urmând ca peste un an să fie aleasă o conducere pe 4 ani.

Camerele Agricole sunt organizaţii non-guvernamentale cu statut de asociaţii de utilitate publică, principalele scopuri fiind promovarea politicii agricole comune a UE şi a politicii agricole a României, promovarea prrogramelor naţionale de dezvoltare ruralăm, intensificarea absorbţiei fondurilor europene pentru agricultură, industria alimentară, silvicultură, acvacultură şi pescuit, formarea profesională a membrilor, acordarea de consultanţă tehnică pentru fermieri, organizarea de demonstraţii, târguri, expoziţii şi simpozioane pe teme agricole.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON