URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Februarie 2017, 20:00

Pasztor Sandor: În luna mai vom deschide parţial noul Muzeu al Ţării Crişurilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor, a declarat, marţi, că lucrările la amenajarea clădirii din strada Armatei Române nr. 1, care va găzdui Muzeul Ţării Crişurilor, sunt aproape finalizate şi că, în luna aprilie, va începe mutarea exponatelor.

Stadiu: în lucru

"Lucrările la Muzeu sunt pe final, luna viitoare iese constructorul de acolo. Suntem la ultima fază de verificare a instalaţiilor. A trebuit să intervenim şi să facem şi noi unele modificări după ce s-a schimbat legislaţia în domeniul securităţii la incendiu. Dar totul se rezolvă", a declarat Paszor pentru BIHOREANUL după şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean de marţi.

Potrivit acestuia, săptămâna viitoare va fi declarat un câştigător al licitaţiei pentru asigurarea obiectelor de mobilier obişnuit, necesare în clădire. Mobilierul specific muzeal precum şi amenajarea grădinii exterioare a clădirii sunt cuprinse într-un proiect depus de Consiliul Judeţean pe POR 2014-2020. "Pe această axă sunt depuse mult mai multe decât fondurile disponibile, deci lupta este mare. Totuşi, eu sunt optimist. În maxim 30 de zile vom avea rezultatul de la POR", a adăugat Pasztor.

Mutarea exponatelor va începe în luna aprilie, iar în luna mai noul muzeu ar urma să fie deschis parţial. "Pe 18 mai, de Zilele Muzeului Ţării Crişurilor, neapărat aş dori să deschidem muzeul, pe un etaj cel puţin, cu expoziţii ale artiştilor din Oradea şi Bihor", a afirmat acesta.

Chirie prelungită

În şedinţa de marţi, consilierii judeţeni au aprobat prelungirea acordului de locaţiune încheiat de instituţie cu Episcopia Romano-Catolică pentru găzduirea Muzeului Ţării Crişurilor până pe 31 martie 2017, prin voturile alianţei UDMR-PSD-ALDE.

O parte din muzeu a fost mutată din Palatul Baroc într-o altă clădire a Episcopiei, situată lângă Stadionul Municipal, la intersecţia străzilor Traian Lalescu şi Berzei. Asta, deoarece Biserica a depus un proiect european pentru reabilitarea parţială a Palatului Baroc şi, ca atare, în interiorul acestuia nu poate să funcţioneze o altă instituţie.

Blocaj la pompă

Tot în şedinţa de marţi, executivul a propus trecerea casei pompelor şi a unui rezervor de apă, ridicate pe strada Armatei Române nr. 1 A, din administrarea Consiliului Judeţean în cea a Muzeului Ţării Crişurilor. Cum a fost vorba despre un proiect de patrimoniu, care necesita 24 de voturi "pentru", acesta n-a trecut de opoziţia consilierilor PNL.

"Cred că Consiliul Judeţean administrează foarte bine această staţie de pompe. Haideţi să se mute Muzeul şi apoi vom discuta despre acest lucru. Până atunci, revenim cu vechea noastră propunere, să ne consultaţi atunci când sunt subiecte importante", a spus Ionel Avrigeanu, liderul grupului PNL. Preşedintele Pasztor a replicat spunând că de mai multe luni materialul se discută în comisiile de specialitate, iar consilierii PNL puteau să facă amendamente.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PCR transpartinic. Ep.: Telenovela (pseudo-)”Războiul cuscrilor de la CJ Bihor”. Sponsori: buzunarele bihorenilor de bună credință! (II)
I. ”Lucrările la Muzeu sunt pe final, luna viitoare iese constructorul de acolo. Suntem la ultima fază de verificare a instalaţiilor. A trebuit să intervenim şi să facem şi noi unele modificări după ce s-a schimbat legislaţia în domeniul securității la incendiu. Dar totul se rezolvă", a declarat Pasztor pentru BIHOREANUL după şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean de marţi.” 1. Tot ”Ciocu` mic” dona Florica Cherecheș & colegii? II. ”Potrivit acestuia, săptămâna viitoare va fi declarat un câştigător al licitaţiei pentru asigurarea obiectelor de mobilier obişnuit, necesare în clădire. Mobilierul specific muzeal precum şi amenajarea grădinii exterioare a clădirii sunt cuprinse într-un proiect depus de Consiliul Judeţean pe POR 2014-2020. "Pe această axă sunt depuse mult mai multe decât fondurile disponibile, deci lupta este mare. Totuși, eu sunt optimist. În maxim 30 de zile vom avea rezultatul de la POR", a adăugat Pastor.” 1. Tot ”Ciocu` mic” dona Florica Cherecheș & colegii? III. ”Tot în şedinţa de marţi, executivul a propus trecerea casei pompelor şi a unui rezervor de apă, ridicate pe strada Armatei Române nr. 1 A, din administrarea Consiliului Judeţean în cea a Muzeului Ţării Crişurilor. Cum a fost vorba despre un proiect de patrimoniu, care necesita 24 de voturi "pentru", acesta n-a trecut de opoziţia consilierilor PNL. ”Cred că Consiliul Judeţean administrează foarte bine această staţie de pompe. Haideţi să se mute Muzeul şi apoi vom discuta despre acest lucru. Până atunci, revenim cu vechea noastră propunere, să ne consultaţi atunci când sunt subiecte importante", a spus Ionel Avrigeanu, liderul grupului PNL. Preşedintele Pasztor a replicat spunând că de mai multe luni materialul se discută în comisiile de specialitate, iar consilierii PNL puteau să facă amendamente.” 1. Războiul cuscrilor, sau lipsă de ocupație a ”bravei” noaste Opoziţii; 2. Se pare că pe motiv de …”Janoş”, don Avrigeanu nu mai este bun nici la schimbat scutece, deci a revenit la meseria sa de bază: politruc.
Postat 15 Februarie 2017, 00:07 de stefan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON