URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 August 2015, 17:09

Operaţiunea "Abţibildul": Orădenii care stau în curţi comune, obligaţi să deţină contracte individuale de salubritate

Operaţiunea 'Abţibildul': Orădenii care stau în curţi comune, obligaţi să deţină contracte individuale de salubritate "TICHETE" PENTRU GOLIRE. Muncitorii RER Ecologic Service vor lipi autocolante pe pubelele orădenilor care au contracte de salubritate, pentru a le diferenţia de cele care sunt scoase clandestin în stradă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În curând, muncitorii RER Ecologic Service vor lipi autocolante pe pubelele orădenilor care stau la case şi au contracte valabile de salubritate. După ce acţiunea va fi încheiată, doar acestea vor fi golite în autogunoiere. Măsura e menită să-i determine pe toţi orădenii care stau la curţi comune să încheie contracte de salubritate şi să nu-şi mai arunce gunoaiele pe spezele vecinilor care plătesc facturile...  

Contract pentru fiecare

Potrivit regulamentului de salubritate al Oradiei, fiecare familie trebuie să aibă un contract cu operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service. Dacă pentru orădenii care stau la bloc aceste acte le face asociaţia de proprietari, cei care stau la case trebuie să aibă contracte individuale.

Regula se aplică inclusiv orădenilor care locuiesc în curţi comune. Proprietarul fiecărui apartament din aceste curţi trebuie să încheie câte un contract individual de salubritate, în baza căruia primeşte de la RER Ecologic Service, spre folosinţă gratuită, şi pubela în care să-şi adune deşeurile.

Pubele cu diferenţe

Fiindcă nu toţi orădenii care stau la curţi comune respectă aceste obligaţii, în perioada următoare muncitorii RER Ecologic Service vor lipi autocolante doar pe pubelele celor care au contracte valide. În prezent, în lipsa unor astfel de "marcaje", când ajung în faţa unei curţi unde sunt 10 apartamente, însă contracte există doar pentru 7,  muncitorii nu au cum să ştie care pubele aparţin orădenilor cu contracte şi, respectiv, care "blatiştilor".

Orădenii care nu au contracte valide de salubritate pot să încheie un astfel de act la sediul RER Ecologic Service, pe strada Tudor Vladimirescu nr. 79. Proprietarii persoane fizice au nevoie doar de actul de identitate, în timp ce agenţii economici trebuie să prezinte o copie a certificatului de înmatriculare, o împuternicire (în cazul în care nu administratorul încheie contractul), o copie a actului de identitate al administratorului sau al împuternicitului şi ştampila firmei. Informaţii suplimentare pot fi obţinute şi pe site-ul www.reroradea.ro sau la numărul de telefon 0259/433.403.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Auleuuuuuu
Elucubratia bolovanului merge mai departe!In curind cartele interfon la capacul pubelei...Uite asa se cheltuie banii primariei..stejari taiati,pietre in Unirii, mozaicuri crapate,catzele cu drepturi,cu orice metoda terminat fotbalul-FCBihor...Cine il mai voteaza pe Ilie?Cum?Cainii si catzelele?Hauhaua...nu cred!!!!!
Postat 31 August 2015, 07:01 de grigore
De unde naiba le scoti, bolovane?!
Pe fosta Vrancei, intr-o curte comuna, locuiesc patru doamne, cea mai ,,tanara" are aproape 80 de ani. Nu spun cata pensie are fiecare, nu spun ca aproape toate au ani de munca cati are bolovan de viata, spun doar ca intr-o luna nu umplu o pubela. Chiar asa rau o duce rer-ul (implicit si bolovanul, care se zvoneste ca ar detine un pachet semnificaiv la rer), incat e nevoie si de banutul acestor doamne?!
Postat 30 August 2015, 21:19 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON