URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Aprilie 2014, 14:30

Mai frumoase de sărbători: Bătrânele din două aziluri orădene, machiate şi coafate de femei şomere (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În ultima săptămână şi jumătate, două azile din Oradea s-au umplut de cosmetice şi produse pentru îngrijirea părului. 50 de bihorence fără un loc de muncă şi care participă la cursurile de calificare ca machior şi coafor organizate de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Bihor şi-au testat îndemânarea pe bătrânele care locuiesc în azilurile Consistoria şi Sfântul Martin.

După ce au făcut partea teoretică a cursului, cursantele au mers în azile pentru partea practică şi, supravegheate de formatorii care ţin cursurile, le-au machiat şi le-au coafat pe doamnele care îşi petrec zilele acolo. Iniţial, bătrânele au fost sceptice, invocând că sunt prea bătrâne pentru a fi dichisite. După ce s-au lăsat îngrijite, însă, le-a plăcut. "Mi-au spus că şi-au amintit de ele în tinereţe, că şi ele se machiau şi se îngrijeau", a povestit administratoarea azilului Consistoria, Minerva Pintea.

Una din tinerele înscrise la cursul de machior, Melinda, a explicat că orele de practică la azil îi sunt folositoare, chiar dacă nu poate aplica toate tehnicile învăţate, pentru că doamnele preferă machiaje cât mai discrete. "Încercăm măcar să le înveselim, stăm de vorbă cu ele între timp", a precizat tânăra.

Şi bătrânele de la azilul Sfântul Martin s-au bucurat de oaspeţi. Tanti Etelka, de pildă, le-a povestit jurnaliştilor că nici nu mai ştie când a fost ultima oară la coafor şi că se tunde singură, pentru că de regulă coafezele nu înţeleg ce tunsoare preferă ea. Acum, însă, s-a lăsat cu încredere pe mâinile tinerelor care participă la cursurile de coafori ale AJOFM Bihor.

"Pentru aceste cursuri folosim resurse materiale substanţiale, căci sunt produse costisitoare. Aşa că am decis să facem parte din aceste ore de practică în aziluri, să mergem acolo unde este nevoie de aceşti cursanţi", a explicat directorul AJOFM Bihor, Bekesi Csaba.

Un curs de coafor sau de machior are 120 de ore, din care 40 de teorie şi 80 de practică. Pe lângă practica în aziluri, şomerele îşi testează îndemânarea şi în saloane profesioniste.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON