URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Septembrie 2014, 12:59

Jackie Chan, la Bucureşti: Vreau să intensificăm schimburile cinematografice între China şi România

Jackie Chan, la Bucureşti: Vreau să intensificăm schimburile cinematografice între China şi România foto: Mediafax
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jackie Chan a sosit, joi, în România, pentru a deschide Zilele Filmului Chinezesc la Bucureşti, unde, împreună cu Ziyi Zhang (actriţa din filmul "Memoriile unei gheişe"),  îşi lansează cele mai recente lungmetraje, "Zodiacul Chinezesc", respectiv "The Grandmaster".

Actorul în vârstă de 60 de ani a sosit în România cu un avion de la Beijing, pe aeroportul Băneasa.

Într-o conferinţă de presă organizată în prezenţa organizatorilor festivalului, acesta a spus că România este una dintre primele ţări din Europa de est care "a stabilit relaţii diplomatice cu noua Chină" şi că doreşte ca şi în cinematografie să se intensifice schimburile dintre cele două popoare.

"România este una dintre primele ţări din Europa de est care au stabilit relaţii diplomatice cu noua Chină. Doresc ca şi în cinematografie să intensificăm schimburile. Festivalul a adus şi filmul meu. Doresc ca, dacă vă place de mine, sper să vă placă şi filmul meu, «Zodiacul Chinezesc»", a declarat actorul, potrivit agenţiei de ştiri Mediafax.

Acesta a mai spus că el cunoaşte România „prin sportivii români: gimnastică, fotbal, tenis" şi s-a declarat surprins că pe drumul de la aeoport spre hotel fanii l-au salutat.

Întrebat dacă i-a fost greu să regizeze filmul în care a jucat rolul principal, Jackie Chan a spus: "Probabil, pentru unii, este greu s-o facă. Pentru mine, este foarte uşor. Asta am făcut toată viaţa". "Chiar şi pe platouri, îmi scriu scenariul, sunt cameramanul, fixez luminile. Fac totul. Sunt ca un chef din bucătărie. Pot să fac de toate", a spus actorul.

"În fiecare zi primesc foarte multe scenarii de la Hollywood, pe care le refuz. Le aleg pe cele bune", a mai spus acesta.

La conferinţa de presă, atât Jackie Chan cât şi actriţa Ziyi Zhang au purtat ii din Transilvania şi au spus că le-au ales din pozele trimise de organizatori, iar actriţa a spus chiar că le va duce şi prietenilor ei, deoarece i-au plăcut foarte mult.

Cele două staruri au venit la Bucureşti la invitaţia Administraţiei de Presă, Publicitate, Radio, Televiziune şi Cinematografie din China şi a Casei Româno-Chineze, pentru a participa la deschiderea evenimentului Zilele Filmului Chinezesc, care va avea loc la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City.

De asemenea, Casa Româno-Chineză, în calitate de organizator principal al Zilelor Filmului Chinezesc în România, îi oferă lui Jackie Chan titlul onorific de ambasador al relaţiilor culturale dintre cele două ţări, pentru a promova produsele culturale româneşti în China. Acceptând să fie ambasador cultural pentru România şi China, Jackie Chan crede că astfel "oamenii se pot înţelege mai bine unii cu alţii şi acesta ar putea fi un mod de a menţine pacea", mai scrie Mediafax.

Evenimentul Zilele Filmului Chinezesc în România este organizat de Casa Româno-Chineză şi Ministerul Culturii, în colaborare cu Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti şi Administraţia de Stat pentru Presă, Publicaţii, Radio, Film şi Televiziune din China, în perioada 11-22 septembrie, în Bucureşti, Craiova şi Arad.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON