URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Aprilie 2015, 19:00

Întrecere între roboţi creaţi de studenţi din toată ţara, la Lotus Center

Studenţi din Oradea şi alte centre universitare din ţară îşi vor pune roboţii creaţi de ei să se întreacă duminică, la cea de-a şasea ediţie a competiţiei Robot Challenge Oradea.

25 de echipe de studenţi s-au înscris în competiţie, iar maşinăriile create de ei se vor întrece în trei tipuri de probe: Line follower Clasic, adică parcurgerea unui traseu simplu, Line folower Enhaced, parcurgerea unui traseu cu obstacole, şi Mini-Sumo.

Scopul competiţie este să introducă studenţii şi elevii în latura practică a Roboticii, oferindu-le posibilitatea de apune în aplicare cunoştinţele teoretice însuşite şi, mai mult, de a descoperi singuri cât este de grozav să construiască un roboţel.

În premieră, Robot Challenge Oradea nu se desfăşoară în Universitate, ci în mall-ul Lotus Center. Orădenii sunt invitaţi să vadă roboţii creaţi de studenţi între orele 10 şi 19.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
re: re: ceva mai util
Ca si paranteza, nu beneficiam de nici un contract european pentru acest eveniment. Suntem doar 4 studenti si un profesor care isi dedica timpul liber sa organizeze Robot Challenge :D
Postat 07 Mai 2015, 22:40 de jack_neo
re: ceva mai util
Adevarul este ca companiile din Oradea nu dau doi bani pe dezvoltarea roboticii, si anul acesta am apelat la cel putin 12 companii multinationale din Oradea pentru sponsorizari. Initial sa dorit un concurs cu cel putin 5 categorii de roboti autonomi dar din cauza sponsorizarilor insufieciente s-au taiat doua categorii. Chiar si asa pentru cele 3 categorii fondurile au fost insuficiente. Robotii umanoizi de care vorbesti tu necesita fonduri mult mai substantiale decat ce ni sa acordat pana acuma. Ca si organizatori avem acelas obiectiv, sa ajungem la un nivel cat mai avansat si cu aplicatii cat mai utile, la anul vom apela la firme externe (nu din Oradea) care au un interes mult mai mare in dezvoltarea roboticii. Informativ: robotii autonomi mobili nu au telecomanda, ce au inteligenta artificiala
Postat 07 Mai 2015, 22:32 de jack_neo
zeciuiala, robota, censul si prima noctis..
Nimic nu se compara cu robotii care am devenit noi toti din tara asta de cand suntem "democrati", sa ne traiasca bolsevici care ne calauzesc...
Postat 24 Aprilie 2015, 20:23 de tzopunpecamp
ceva mai util
să se facă ceva util cu contract public-privat pt ministerul sanatatii, cu cei de la Honda, de exemplu pt. roboti medicali, asistenti roboti etc., iar Univ. Oradea cu robotica sa fie cea mai tare din tzara, ca tot e aici si Baile Felix, sa nu se mai faca mashinute cu telecomanda pt. baietzii mari.
Postat 24 Aprilie 2015, 19:38 de vg
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON