URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Mai 2016, 16:08

Incendiu la supermarketul Billa de pe Bd. Ştefan cel Mare: Două femei au ajuns la spital cu atac de panică

Incendiu la supermarketul Billa de pe Bd. Ştefan cel Mare: Două femei au ajuns la spital cu atac de panică sursa foto: Facebook Salavárdy Levente
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Incendiu, sâmbătă după amiază, la rampa de aprovizionare a supermarketului Billa din Bd. Ştefan cel Mare. Focul a fost stins rapid de pompieri, însă două femei au ajuns la spital.

Potrivit căpitanului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, la faţa locului au fost mobilizate 4 echipaje din cadrul Detaşamentului 2 de pompieri Oradea, echipajul de prim-ajutor calificat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă.

"Sosiţi la locul intervenţiei, pompierii militari au constatat că flăcările se manifestau în spaţiul de aprovizionare al magazinului, existând un risc ridicat de etindere la clădire. Incendiul a fost lichidat în mai puţin de 10 minute, forţele de intervenţie împiedicând propagarea la magazin şi salvând bunuri de valoare semificativă", a precizat Camelia Roşca.

Pagubele nu au fost semnificative, arzând 1 metru cub deşeuri de carton şi aproximativ 20 de metri pătraţi de izolaţie din polistiren.

"Două femei au suferit atac de panică, acestea fiind asistate de cele două echipaje medicale, care le-au şi transportat ulteior la spital", a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU.

Deocamdată nu se ştie de la ce a izbucnit focul, cauza fiind în curs de cercetare de către pompieri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON