URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Aprilie 2017, 18:58

Ne face de râs! Ilie Năstase a fost evacuat de la Fed Cup şi lăsat fără acreditare, după ce a înjurat sportive, arbitri şi ziarişti (FOTO)

Ne face de râs! Ilie Năstase a fost evacuat de la Fed Cup şi lăsat fără acreditare, după ce a înjurat sportive, arbitri şi ziarişti (FOTO) foto: Daily Mail
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scandal uriaş sâmbătă, la meciul Fed Cup de la Mamaia între Sorana Cîrstea şi englezoaica Johanna Konta. Căpitanul nejucător al României, Ilie Năstase, a fost evacuat din arenă şi a rămas fără acreditare, după ce a înjurat pe toată lumea: sportive, arbitri şi ziarişti. 

"Căpitanul României, Ilie Năstase, a fost scos de pe teren în timpul celui de-al doilea meci al întâlnirii de Fed Cup, România - Marea Britanie, de la Constanţa. Domnului Năstase i s-a cerut să părăsească terenul de către arbitrul ITF Andreas Egli, din cauza comportamentului său nesportiv, după ce a primit două avertismente. Domnul Năstase a fost scos din tribune din cauza comportamentului său nepotrivit. Acreditarea sa a fost anulată şi nu va mai lua parte la această întâlnire. ITF va lansa o investigaţie asupra acestui caz, dar şi cu privire la comentariile anterioare făcute de domnul Năstase în această săptămână", se arată în comunicatul Federaţiei Internaţionale de Tenis, transmis sâmbătă.

Potrivit news.ro, Ilie Năstase s-a enervat când jucătoarea britanică s-a arătat deranjată că suporteri din tribunele de la Mamaia o înjurau. În scurt timp, ea a izbucnit în plâns, iar Năstase i-a reproşat situaţia arbitrului de scaun, pe un ton nepotrivit. Oficialul l-a chemat pe arbitrul principal, elveţianul Andreas Egli, care l-a trimis la vestiare pe fostul tenisman. Năstase l-a înjurat pe Egli, apoi a adresat cuvinte jignitoare şi către Johanna Konta şi căpitanul Marii Britanii, Anne Keothavong, înainte de a părăsi terenul. Potrivit jurnaliştilor englezi, el le-ar fi spus celor două că sunt nişte curve.

Partida a fost reluată după 20-25 de minute. Ilie Năstase a urmărit finalul meciului de la vestiare, apoi a plecat înconjurat de gărzi de corp. La ieşirea de la vestiare a fost aşteptat de jurnaliştii britanici, cu care a intrat în conflict.

El a devenit agresiv în momentul în care a văzut că Eleanor Crooks de la Press Association, care a scris despre afirmaţiile lui la adresa Serenei Williams, îl filma. El a încercat să iasă dintre gărzile de corp şi să se îndrepte către ea. "De ce mă filmezi? De ce? Pentru că eşti urâtă", i-a strigat el.

"Asta este meseria mea de jurnalist, de aceea filmez", a răspuns ziarista. În cele din urmă Năstase a plecat fără alte incidente.

Crooks a declarat agenţiei News.ro că a mai avut un incident cu Năstase în cursul dimineţii de sâmbătă, în jurul orei 11.00, la centrul de presă. "A venit la mine şi mi-a spus: "De ce ai scris asta, eşti o proastă, eşti o proastă!". M-a întrebat de ce cred că afirmaţiile sale sunt rasiste. I-am explicat. M-a făcut proastă de mai multe ori", a declarat Crooks.

Comportamentul lui Năstase n-a rămas nesancţionat de presa engleză. The Guardian a publicat sâmbătă un articol în care susţine că Ilie Năstase provoacă haos la Fed Cup, iar Daily Mail scrie că Năstase devine "nasty". "Shame, set and match (Ruşine, set şi meci). Năstase devine «nasty»: Konta în lacrimi după ce căpitanul echipei României a făcut-o 'f****** b****' şi l-a înjurat pe arbitrul de scaun, provocând haos... la câteva ore după ce a avut o ieşire nervoasă faţă de o jurnalistă în legătură că remarcile sale rasiste despre copilul Serenei", a notat Daily Mail.

Reacţiile violente de sâmbătă ale lui Ilie Năstase vin după ce vineri Federaţia a anunţat că îl va cerceta pe fostul tenisman, după ce acesta a făcut comentarii rasiste la adresa Serenei Williams şi a avut un comportament inadecvat faţă de Anne Keothavong, căpitanul nejucător al Marii Britanii.

Citeşte pe această temă şi articolul: 

Ilie Năstase provoacă un scandal în lumea tenisului: Este anchetat pentru declaraţii sexiste şi rasiste

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
un nemultumit
pe mine nu m-a facut de ras. acest OM e o adevarata comoara pt. romania. ce a facut el pt. noi, voi ofensatilor n-o sa puteti face in cecii vecilor. URA-si frustrarea sunt calitatile voastre. nu era cazul sa le mai demonstrati inca o data.
Postat 24 Aprilie 2017, 08:56 de mircea54
Viata e o plaja
De ce "ne face de ras " ? Exagerati iarasi! Se face de ras pe el insusi , e problema lui personala si maximum si a celor care l-au pus acolo capitan, cunoscandu-i comportamentul de mahala de ani si ani de zile . Pe mine in nici un caz nu ma face de ras . Asumati-v-il voi daca vreti.
Postat 22 Aprilie 2017, 21:47 de SM
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON