Consiliul Judeţean nu suportă că Primăria orădeană "i-a luat faţa" în chestiunea înfiinţării, din primăvara anului viitor, a unor curse între Oradea şi Constanţa operate de compania low cost Blue Air, anunţându-le în prima zi a acestei săptămâni.
Marţi, la aproximativ două ore după ce directorul Aeroportului Oradea, Gheorghe Pasc, a emis un comunicat în care afirmă că aceste zboruri ar fi datorate "actualei conduceri a Consiliului Judeţean", care le-ar fi negociat "de câteva luni", purtătorul de cuvânt al CJ a trimis şi el presei orădene un mesaj similar, în care - mai mult - spune că aceasta este singura instituţie care poate negocia cu operatorii de transport aerian.
"Consiliul Judeţean Bihor, în calitate de acţionar unic al Regiei Autonome Aeroportul Oradea, continuă demersurile în vederea asigurării unor curse externe low cost. Sunt vizate mai multe destinaţii europene, în momentul de faţă fiind pe rol finalizarea contractelor. Cursele vor fi anunţate în momentul semnării documentelor oficiale", se spune în comunicatul CJ.
Acesta subliniază că "Consiliul Judeţean Bihor este singura instituţie care, potrivit legii, poate negocia cu operatorii de zboruri, destinaţii, orare şi frecvenţe ale curselor, cu decolare sau aterizare pe Aeroportul Oradea" şi, ca atare, "orice anunţ cu privire la diferite zboruri ce vor fi operate din Oradea, venite (sic!) din partea altor instituţii, sunt doar speculaţii fără temei legal sau documente oficiale".
Deşi anunţul privind înfiinţarea zborurilor Oradea-Constanţa a fost făcut luni pe de o parte de către Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi în Regiune, iar pe de altă parte de compania Blue Air, comunicatul CJ mai afirmă: "Confirmarea zborurilor de pe Aeroportul Oradea poate fi făcută doar de către reprezentanţii CJ".
În finalul comunicatului, şefii CJ roagă instituţiile, dar şi firmele, să nu se mai "amestece" în chestiunea zborurilor. "Consiliul Judeţean Bihor adresează rugămintea catre toate entităţile juridice, publice sau private să se menţină strict in sfera lor de competenţă şi să se abţină de la afirmaţii pe teme care în mod cert nu intră in atribuţiunile lor", se arată în mesajul conducerii CJ.
Citiţi pe această temă şi articolele
Anunţ al Primăriei: Blue Air va opera, din 2017, curse pe ruta Oradea - Constanţa şi retur
şi
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.