URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Octombrie 2014, 10:05

Gratis, am spus! Candidatul PPMT la funcţia de preşedinte a primit Sala Mare a Primăriei gratuit

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria susţine autonomia. Nu doar din gură, ci cu bani! Szilagyi Zsolt, candidatul Partidului Popular Maghiar din Transilvania la funcţia de preşedinte al României, a organizat joia trecută o dezbatere pe teme precum statul naţional versus statul federal, cu regiuni istorice autonome şi constituirea bugetelor pe regiuni, astfel încât banii să nu mai fie împărţiţi de la Bucureşti.

Desfăşurate de-a lungul a două ore, discuţiile au avut loc în Sala Mare a municipalităţii.

Citeşte de ce nu a plătit Szilagyi Zsolt taxa de închiriere a sălii, pe www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
PLECATI IN PUSTA !
Plecati la orban, in "tara mama" si separati-va, faceti acolo autonomii si orice alte tampenii va trec prin cap. Luati-va fain frumos si valea de aici !
Postat 14 Octombrie 2014, 06:14 de Book
statul federal
stat federal, insa, in ungaria nu in Romania.
Postat 14 Octombrie 2014, 02:03 de com
Mie mi-au luat 100 lei/ora cand am organizat un eveniment !!!
E adevarat ca aduceam niste investitori pentru oras care vroiau o prezentare, nicidecum nu aveam vreo manifestare politica !!! Ma rog, e treaba Curtii de Conturi si a lui Bolojan cu buzunarul lui cu tot, care trebuie sa verifice punerea in aplicare a acelei hotarari de consiliu local care stabileste tarifele de inchiriere !!!
Postat 13 Octombrie 2014, 21:07 de WinDos
Iar...
Un alt articol de doi bani. Voi altceva nu ştiţi, doar să alimentaţi ura dintre cele două etnii. Ce aveţi cu maghiarii? Că vreau să ştiu şi eu.
Postat 13 Octombrie 2014, 15:05 de HK
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON