URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 August 2010, 12:05

Gheişa

Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
Gheişa Gheişa
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Departe de imaginea tipică a adolescenţilor care nici nu ştiu ce le place, sau chiar dacă le place ceva anume, Estera Balintfi şi-a descoperit atât de multe pasiuni încât acestea îi ocupă mai tot timpul.

Plină de vitalitate, adolescenta urmează cursuri de canto, s-a apucat de modeling, citeşte tot ce-i cade sub ochi, iar mai nou învaţă complicata limbă japoneză.

Chip şi voce

De curând, Estera, admisă la profilul de matematică-informatică al Liceului Pedagogic Iosif Vulcan, s-a hotărât să-şi încerce norocul în lumea modelingului. "De mică mă fascinau modelele pe care le vedeam la televizor", spune ea. Gândindu-se că e la vârsta ideală pentru debut, adolescenta a trimis o aplicaţie la agenţia Graziela Models, al cărei model este acum, şi a trecut deja prin prima sesiune foto. "Visez să ajung mare în modeling, să călătoresc, să fac o grămadă de poze şi să prezint cât multe colecţii create de cât mai multe case de modă celebre", spune ea.

Cu mult înainte să se viseze pe catwalk, Estera şi-a descoperit însă darul cântecului. Încă de la vârsta de 9 ani face parte din grupul Vivere, cu care a participat la concursuri naţionale, dar şi internaţionale, şi cu care a obţinut o grămadă de premii. "De acum vreau să mă concentrez pe o carieră de solistă", şi-a propus fata, mărturisind că ar vrea să ajungă o cântăreaţă cunoscută de pop-rock.

Devoratoare de cărţi

Estera are însă şi alte preocupări, şi anume intelectuale. Citeşte foarte mult, în special romane. Pasiunea pentru lectură a căpătat-o după ce a parcurs "La răscruce de vânturi", iar de atunci ea a citit mai multe romane ale aceleiaşi Emily Bronte, dar şi altele scrise de Jane Austen, Agatha Cristie sau chiar Dostoievski, al cărui roman "Crimă şi pedeapsă" l-a început de curând, dar de care se declară captivată.

Tot de la un roman i-a pornit şi pasiunea pentru cultura japoneză. După ce a citit "Memoriile unei gheişe", s-a îndrăgostit de tradiţiile din Ţara Soarelui Răsare, ba mai mult, s-a pus să înveţe limba japoneză din manuale pentru începători. "Îmi voi lua profesor, ca să învăţ şi să scriu", s-a ambiţionat tânăra.

De altfel, Estera speră că va primi contracte şi în Japonia, ca să poată să-şi pună în practică cunoştinţele acumulate. Iar de acolo, de ce nu, să continue călătoria prin lume, precum modelele pe care le admira încă de mică.


MICA ARTISTĂ
Estera Balintfi
Vârstă: 15 ani
Ochi: verzi
Înălţime: 1,73 m
Greutate: 56 kg
Măsuri: 82-60-90
Hobby: lectura, muzica

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
e pur si simpu ea:)
am auzit-o cantand si e uimitoare..ar fi pacat sa se iroseasca un talent ca al ei de aceea putina reclama nu stica:)
Postat 22 Noiembrie 2010, 18:06 de deni:)
Idiotu aiurea
ce plm adica vrei sa spui ca jurnalista nu putea gresiu numa fata?
Postat 11 August 2010, 20:08 de Pulan
frumoasa
Foarte frumoasa si finuta pt varsta ei!
Postat 04 August 2010, 01:59 de x
dansatoare
GHÉIȘĂ (GHEÍȘĂ), gheișe, s.f. Dansatoare și cântăreață japoneză. – Din fr. geisha.
Postat 04 August 2010, 00:58 de obsy
Aiurea
Pt. informarea dezinformatilor: Emily Bronte a scris un singur roman!!! In rest a scris doar poezii alaturi de surorile sale. Asa ca nu avea cum citi fata aceasta "mai multe romane ale aceleiaşi Emily Bronte". Iar daca ea a afirmat acest lucru, e si mai grav...se da mare degeaba.
Postat 03 August 2010, 13:25 de A
mda
usor, usor coborati varsta celor care pozeaza spre 10-12 ani. alte comentarii sunt de prisos.
Postat 02 August 2010, 18:30 de .
transportinoradea punct ro
mah...cata reclama... cu alte cuvinte: zici ca ar fi anunt matrimonial :D
Postat 02 August 2010, 12:45 de transportinoradea.ro
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON