URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Noiembrie 2017, 17:13

Fost ministru PSD al Justiţiei: Ambasadorii SUA şi Olandei au făcut presiuni pentru numirea lui Kovesi

Fost ministru PSD al Justiţiei: Ambasadorii SUA şi Olandei au făcut presiuni pentru numirea lui Kovesi foto: Rador
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul ministru PSD al Justiţiei, Titus Corlăţean, a afirmat, miercuri, în cadrul audierii sale în Comisia SIPA, că ambasadorii SUA şi Olandei ar fi făcut presiuni în 2012 pentru numirea Codruţei Kovesi ”într-o funcţie de vârf” în Ministerul Public.

Titus Corlăţean a spus că, pe vremea când era ministru al Justiţiei, a primit vizitele unor ambasadori care au pledat în mod insistent pentru numirea lui Kovesi într-o funcţie de conducere în Ministerul Public, Corlăţean folosind cuvântul ”presiuni”.

”Am confirmat faptul că au existat la acel moment demersuri în sensul de presiuni pentru ca cel care vă vorbeşte, eram ministrul Justiţiei la acel moment, ca o anumită nominalizare la o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public şi am beneficiat de vizita a doi sau trei ambasadori la sediul Ministerului Justiţiei”, a spus fostul ministru al Justiţiei, citat de Mediafax.

El a menţionat două cazuri în care pledoaria în favoarea lui Kovesi s-a făcut foarte insistent. Este vorba de fostul ambasador american în România, Mark Gittenstein, şi fostul ambasador al Olandei, Matthijs van Bonzel.

”Cel puţin în două cazuri (...) nu am apreciat insistenţa şi modalitatea în care s-a făcut acel lobby. Pot înţelege dorinţa partenerilor ca sistemul judiciar din România să funcţioneze, dar acesta trebuie să funcţioneze de o manieră profesionistă şi independentă, în primul rând pentru interesul nostru al românilor şi al României, nu neapărat la presiunile unor ambasadori străini. (...) Era vorba de nominalizarea doamnei Kovesi în funcţia de vârf”, a spus Corlăţean.

El a precizat că l-a informat şi pe premierul de atunci, Victor Ponta, privind aceste convorbiri cu diplomaţi străini. „Presiunea a depăşit limitele acceptabile în relaţiile diplomatice între state”, a adăugat Titus Corlăţean.

De asemenea, Corlăţean a spus că a fost chemat şi de către preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta pe marginea numirilor şefilor de Parchete, dar a declinat invitaţia din cauza modului în care a fost făcută. ”În clipa în care eşti sunat la sfârşitul unei zile de muncă lungi (...) pe telefonul mobil al aghiotantului, de la Cotroceni, şi aghiotantul îţi dă propriul telefon de serviciu ca să vorbeşti cu centrala şi după aceea cu preşedintele României, şi mai ales discuţia în care mi s-a explicat o anumită chestiune cum nu ar trebui să fac şi cum ar fi bine să fac... Nu sunt foarte confortabil să vorbesc public de astfel de chestiuni, pentru că nu aşa ar trebui să funcţioneze instituţiile într-un stat democratic”, a declarat Corlăţean.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Pușcărie sau moarte
PSD-escu se simte cu musca pe căciulă, si vrea sa schimbe legile pt a face furtul legal ceva de genul " proștilor nu ne puteti face nimic ca asa e legea"
Postat 01 Noiembrie 2017, 18:54 de sandu1200
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON