URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Aprilie 2012, 15:30

Filip: Plec din PDL din motive personale. Nu e vorba de traseism

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce presa centrală a dat ca sigură emigrarea sa la PNL, senatorul Petru Filip a afirmat că încă nu a devenit membru PNL, recunoscând, însă, că, vrea să plece din PDL, "din motive personale".

"Am de gând să fac acest pas (n.r. să plec din PDL). Nu ştiu când am să-l fac. Azi, mâine, poimâine, o să văd. În mintea mea există această variantă", a declarat luni Filip, televiziunilor din Capitală.

"E o decizie pur personală, nu are nicio conotaţie de o altă natură. Sunt în politică de foarte mulţi ani, am trecut prin momente dificile, din trei mandate de primar, două şi jumătate am fost de opoziţie. Cunosc foarte bine viaţa şi dintr-o parte şi din alta. Nu e vorba de oportunitate, de traseism, e o decizie personală", a mai spus vicepreşedintele Senatului.

Întrebat dacă, aşa cum s-a scris în presă, a bătut palma cu liberalii pentru ca aceştia să voteze proiectul de lege privind universităţile private, iniţiat de el, respectiv dacă a avut discuţii privind trecerea la PNL sau PSD, Filip a răspuns: "Proiectul de lege va fi discutat în plen şi va fi votat sau nu. Am avut discuţii cu toţi cei din spectrul politic, pentru că până la urmă am avut relaţii bune şi echilibru în toate perioada de senator".

Întrebat şi dacă va vota sau nu moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Ungureanu, senatorul a mai spus că "până la moţiunea de cenzură mai sunt încă destul de multe zile".

În tot acest timp, presa centrală continuă speculaţiile pe această temă, spunând că Filip ar negocia, de fapt, cu PSD.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
sa fii blestemat impreuna cu tot neamul tau
LEPRA ORDINARA, sa fii blestemat pentru toate relele pe care le-ai facut, tu si neamul tau, cel putin 10 generatii!
Postat 24 Aprilie 2012, 00:22 de TDS
Auzi la el!
Mai da-te drakului cu barba ta cu tot!
Postat 23 Aprilie 2012, 23:54 de Noi toti
politica explicata
escrocul de filip nu suporta sa fie iar gunoiul din spatele lui blaga, evident! cum blaga va fi seful partidului, filip care e acum vicepresedinte in senat, ramane de caruta si politic inferior! ;;;;;;;; premierul ungureanu simpatizeaza cu pnl, si cum are popularitatea cea mai mare, pofticiosul roade osul de filip si-a gasit directie noua! prea multi hrapareti din psd au migrat spre pnl, sper doar sa se aleaga cu o bucata de pamant ars in gura, si nu cu fructe rosii coapte cum spera ei! ///////// ;;;;;;............... bolojane, mai scoti parcari cu plata pt cei dintre blocuri??? nu de alta, dar poate mai bine lasi primaria pt altii care gandesc mai bine pentru oradeni! la cati bani dam pe impozite, vrem un primar care sa-si foloseasca inima si mintea pt oras, nu doar mainile din buzunarul nostru!
Postat 23 Aprilie 2012, 20:21 de o sursa de impozit
Lipsuri
Lipsa de caracter si coloana vertebrala sunt,intr-adevar,probleme personale.Omu-i bolnav...
Postat 23 Aprilie 2012, 20:02 de gyorgy tozser
balciul desantatilor
PSD si USL se umplu cu tate gunoaile politruce . PDL fara filip si Seremi incepe sa devina interesant pentru alegeri !!
Postat 23 Aprilie 2012, 19:54 de scortosul
Curva-i politica!
Plecarea lui Frunzaverde si Filip din PDL imi da senzatia ca PDL isi va da, in curand, obstescul sfarsit. PNL, UDMR si un alt gen de UNPR vor forma in toamna majoritatea parlamentara, iar PSD risca sa ramana de caruta. Politica-i curva, Udrea este femeie disponibila.
Postat 23 Aprilie 2012, 18:36 de SAFE
Bagati-va ceva in ea de tara!!!
in cazu asta dragii mei , mai bine votam UDMR chit ca si partidu asta scoate matele din noi , da atata curvie cata se face in PDL PNL PSD nu se face nicaieri! Aduceti-va aminte de alegerile din 2004 cand a venit PDL la putere si a pierdut PSD, si atunci au sarit multi dintr-o barca in alta (ex. Ghilea ),la fel se va intampla si acuma.Astia sunt mari mafioti si fura impreuna chiar daca ,,chipurile'' la putere se afla doar un partid din cele mentionate! motto ,,Ia-ma Doamne , stinge-mi neamu!!!''
Postat 23 Aprilie 2012, 17:01 de Emilut din Germania
AVETI GRIJA!
Daca asta intra in orice partid din cadrul USL, Bolojan pierde votul meu, si la fel si USL la alegerile nationale (cu care votam doar ca sa fie aceesi culoare politica si in Bucuresti ca si in Oradea). CU cine ramane sa votez? O sa aleg ceva partid mai de extrema probabil..gen Vadim..macar acolo stii exact ce te asteapta. Asta e, ce sa-i faci.
Postat 23 Aprilie 2012, 16:04 de Oradea
Mafia controlează
DECLARAŢIE-ŞOC a şefului ANAF: Mafia controlează cel mai înalt nivel al Fiscului Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va avea ca prioritate lupta cu grupuri evazioniste puternice, care au capacitatea de a influenţa decizii la \"cel mai înalt nivel al administraţiei fiscale\", a declarat noul preşedinte al ANAF, Şerban Pop, potrivit Mediafax.
Postat 23 Aprilie 2012, 15:53 de Mafia controlează
DEZERTARE
ping- pong
Postat 23 Aprilie 2012, 15:37 de LYA
pentru siguranta
ordinarule...vrei sa iti asiguri spatele????
Postat 23 Aprilie 2012, 15:33 de aa
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON