URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Iunie 2016, 20:25

Fetiţa care a cucerit România şi America: Câştigătoarea concursului "Românii au talent" este o fetiţă cu origini în Bihor (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Câştigătoarea celui de-al şaselea sezon al concursului "Românii au talent", de la Pro Tv, desemnată vineri seară, este Laura Bretan, o fetiţă în vârstă de doar 13 ani care a reuşit să îi uimească pe români cu vocea ei unică. Micuţa a făcut spectacol şi la "America’s got talent", unde a ajuns în semifinale, şi are origini în Bihor.

Potrivit site-ului adevarul.ro, părinţii copilei s-au născut aici, însă ea s-a născut în SUA. Fetiţa cântă de mică, de la doar 4 ani, iar în timp a ajuns la performanţe de necrezut. Deşi firavă şi la o vârstă fragedă, copila a reuşit să impresioneze pe cei care îi ascultă cu o voce clară şi puternică de operă.

La "Românii au talent" copila s-a făcut remarcată încă de la preselecţii, fiind apreciată atât pentru timbrul vocal, cât şi pentru modestia de care a dat dovadă. Laura s-a înscris la "Românii au talent" îndrumată de bunicul ei, cea mai mare dorinţă a lui fiind să o vadă pe scenă. "Să fiu pe scena de la «Românii au talent» este un vis foarte mare şi bunicul meu a vrut să fiu aici şi să mă vadă. Cânt pentru el", a explicat micuţa la audiţii.

Vineri seară, Laura i-a uimit încă o dată pe români cu vocea sa unică (video 1) iar juraţii s-au ridicat în picioare şi au aplaudat îndelung. Mica artistă a cântat, acompaniată de o orchestră, aria Vissi d’arte din Opera Tosca de Puccini şi a creat un moment emoţionant cu care a reuşit să ajungă rapid la sufletele tuturor.

Când a aflat rezultatul votului, Laura a declarat cu lacrimi în ochi: "Sunt foarte emoţionată. Nu am crezut niciun moment că aşa ceva e posibil, nu am cuvinte să explic ce s-a întâmplat în seara asta. E un vis şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, m-au susţinut şi au avut încredere în mine şi în talentul meu", a spus ea.

Ea a primit un CEC de 120.000 de euro, însă parcursul ei nu se opreşte aici. Pe 31 mai (video 2), Laura a făcut senzaţie şi la "America’s got talent", unde "butonul de aur" a trimis-o până în semifinale.

Potrivit site-ului Libertatea.ro, Laura a fost îmbrăcată la fel ca la audiţiile din România şi a interpretat impecabil pe scena "Americanii au talent", unde abia a început sezonul 11, "Nessum dorma", arie făcută celebră de legendarul tenor  Luciano Pavarotti.  Prestaţia ei a dus-o direct în semifinală, primind primul buton de aur din sezon. Publicaţii din Franţa, Norvegia, Italia, Spania, Israel sau Argentina au doar cuvinte de laudă la vocea incredibilă a micuţei, comparând-o cu Maria Callas.

În prezent, Laura Bretan locuieşte şi studiază în Chicago, unde tatăl ei lucrează în domeniul construcţiilor, iar mama are grijă de copii. I-a plăcut să cânte de mică, talentul moştenindu-l de la mama ei. De câţiva ani ia lecţii de bell canto la Chicago Symphony Orchestra, fiind îndrumată de o artistă lirică din România şi interpretând mai multe genuri de muzică, de la operă până la pop, trecând de la clasica "La Bohème" la cântece din repertoriul unor artişti precum Celine Dion şi Josh Groban.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON