URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Iunie 2012, 12:39

Tulburările anxioase

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Anxietatea este o stare patologică de nelinişte, de teamă, care apare la mulţi pacienţi cu diverse afecţiuni. Între 5 şi 20% din pacienţii internaţi în spital şi între 4 şi 14% din cei care se adresează medicilor de familie sau celor din policlinică suferă de tulburări anxioase.

Anxietatea poate surveni ca manifestare a unei tulburări psihiatrice primare sau secundar unei afecţiuni sau terapii şi apare în diferite forme clinice. Există pacienţi care se plâng constant de nervozitate, tensiuni şi diferite probleme şi pacienţi care nu au astfel de simptome, dar prezintă brusc o anxietate acută sau un atac de panică.

Schematic, tulburările anxioase cuprind panica, tulburarea anxioasă generalizată, tulburarea de stres post-traumatic, tulburarea obsesiv compulsivă, tulburările fobice şi tulburările anxioase din diverse afecţiuni. Panica se caracterizează printr-un sentiment subit, neaşteptat şi deseori copleşitor, de teroare, la care se adaugă şi simptome ca greutate respiratorie, palpitaţii şi stare de slăbiciune generalizată, fenomene care apar brusc, fără nicio atenţionare, când pacientul este implicat în activităţi nestresante. Simptomele atacului de panică durează circa 10 minute şi dispar în 20-30 de minute. Atacurile apar la 1-2% din populaţie, de obicei în jurul vârstei de 30 de ani şi au tendinţa de recidivare.

Atenţie! Boala tinde să fie familială, statistic demonstrându-se că 18-20% din rudele de gradul I ale unui bolnav vor avea atacuri de panică. Există şi complicaţii ale bolii, cea mai frecventă fiind agorafobia, o teamă iraţională de a fi singur în locuri publice, care apare ca o reacţie după atacurile repetate de panică şi care determină un stil restrictiv de viaţă în lipsa tratamentului adecvat. Alte complicaţii sunt depresia majoră şi abuzul de medicamente şi/sau alcool.

Reţineţi! Tratamentul bolii constă în psihoterapie şi medicamente specifice. Medicul psihiatru este singurul în măsură să stabilească diagnosticul corect şi să aplice tratamentul corespunzător. Medicamentele utilizate au efecte bune, dar dozele, durata tratamentului şi diversele asocieri trebuie stabilite de medicul psihiatru. Important este ca astfel de simptome să determine prezentarea la medic şi nu tratamentul pe cont propriu. Medicamentele specifice bolii, ca de altfel şi cele utilizate în celelalte afecţiuni psihiatrice sunt gratuite, eliberându-se numai pe baza reţetei medicale emise de medicul psihiatru.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON