URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Mai 2015, 17:56

De ruşinea lumii: Gâdea l-a fraierit pe Julio Iglesias jr. să spună "Jos Băsescu", iar mii de români îşi cer scuze în numele Antena 3 (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Julio Iglesias Junior a fost invitat joi, 14 mai, în platoul emisiunii "Sinteza Zilei", de la Antena 3. Prezentatorul Mihai Gâdea a dorit să îl înveţe câteva cuvinte în română şi i-a oferit o lecţie de "antibăsism". Gâdea i-a cerut lui Julio Iglesias Jr. să repete în limba română două fraze foarte dragi lui: „Antena 3 e aici!“ şi „Jos Băsescu!“, scrie evz.ro.

Ulterior, echipa de PR a marelui artist Julio Iglesias (Senior) a protestat public printr-un comunicat de presă. Protestul integral a fost publicat și de însuşi Julio Iglesias sr. pe pagina sa oficială de Facebook.

"Julio Iglesias Junior nu a spus "Jos Băsescu!" în cunoştinţă de cauză. Când Mihai Gâdea i-a cerut să spună "Jos Băsescu!", în ultimele secunde ale emisiunii, artistul a crezut că e vorba de o formulă de rămas bun în limba română, pentru telespectatori", se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a lui Iglesias. Artistul mai spune că fiul său nu cunoaşte limba română, nu este deloc familiarizat cu numele româneşti şi nici nu a bănuit că spune un slogan politic. 

"Este absolut regretabil gestul Antenei 3, de care ne delimitam total pe această cale", se încheie mesajul.

Interesant este că mesajul a fost postat în limba română pe rețeaua de socializare, cu adresare evidentă către publicul din țara noastră, care a asistat la scena de joi seară. Este o reacţie fără precedent a unui artist de talie mondială la adresa unui post de televiziune important din România.

Până sâmbătă, la ora 16.00, peste 4.000 de români de români au dat like-uri la comentariul marelui artist de pe pagina sa oficială, care are peste 3,5 milioane de fani, comentariu care între timp a devenit viral. Aproape 2.000 de persoane au redistribuit mesajul de pe pagina vedetei internaționale şi sunt sute de comentarii.

Potrivit reportervirtual.ro, după luarea de poziție a managementului artistului, "Antena 3 face ce știe mai bine, adică ceea ce a făcut și în alte cazuri de acest gen: șterge urmele". "Dacă dimineață știrea despre emisiunea Sinteza Zilei, cu lux de amănunte, însoțită și de fragmente video, deschidea siteul antena3.ro, la această oră materialul a dispărut și nu mai poate fi găsit! Materialul inițial al Antenei 3 nu mai poate fi găsit nici în căutările Google, cel mai recent material returnat de motorul de căutare fiind știrea din urmă cu multe ore, când Antena 3 anunța prezența lui Iglesias Jr la Sinteza Zilei", scrie reportervirtual.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
îndoctrinarea naște monștri....sau ”talibani de România”
Majoritatea televiziunilor de știri practică manipularea și îndoctrinarea, în funcție de interesele politice și financiare ale patronilor. Funcționează atât de bine încât mulți oameni au ajuns să perceapă o realitate indusă și să ignore instinctiv realitatea trăită. Mihai Gâdea și Mircea Badea sunt cele mei vizibile exemple de îndoctrinare și cedare a conștiinței, din pacate sunt multe alte exemple... e trist ce se întâmplă.
Postat 16 Mai 2015, 22:58 de info41life
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON