URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Septembrie 2015, 10:41

CS Oşorhei va întâlni Universitatea Cluj, în turul V al Cupei României la fotbal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formaţia bihoreană de fotbal CS Oşorhei va întâlni în turul V al Cupei României echipa Universitatea Cluj, a stabilit Federaţia Română de Fotbal, după ce a întocmit, pe criterii geografice programul acestei faze a competiţiei.

Astfel, după ce a trecut de FC Bihor, pe care a întrecut-o cu 2-1, în turul IV, CS Oşorhei, va da acum peste altă echipă cu tradiţie în fotbalul românesc, Universitatea Cluj, care a retrogradat recent din prima ligă.

Conform regulamentului competiţiei, meciul se va juca într-o singură manşă, pe terenul echipei mai slab cotate. Astfel, partida va avea loc la Alparea, pe data de 9 septembrie, cu începere de la ora 16.30.

De precizat că în această fază, ultima înaintea şaisprezecimilor de finală, când vor intra în competiţie şi formaţiile de primă ligă, sunt programate 18 meciuri, după cum urmează:

Marţi, 8 septembrie, de la ora 16.30:

Vulturii 2009 Lugoj (TM) – Metalul Reşiţa (CS)

FC Viitorul II (CT)  – FC Delta Dobrogea Tulcea (TL)

Miercuri, 9 septembrie, ora 16.30:

Dacia Unirea Brăila (BR) –  Oţelul Galaţi (GL)

Atletico Vaslui (VS) – Sport Club Bacău (BC)

Rapid CFR Suceava (SV) – Ceahlăul (NT)

CS Oşorhei (BH) – Universitatea Cluj (CJ)

ASA Tg. Mureş II (MS) – Metalurgistul Cugir 1939 (AB)

CSM Râmnicu Vâlcea (VL) – Gaz Metan Mediaş (SB)

CSM Flacăra Moreni (DB) – CS Mioveni (AG)

ACS Unirea Brânceni (TR) – Club Sportiv U Craiova (DJ)

Unirea Tărlungeni (BV) – FC Gloria Buzău (BZ)

CS Păuleşti (PH) – FC Braşov SA (BV)

FC Metaloglobus SA (B) – CS Baloteşti (IF)

CS Afumaţi (IF) – FC Academica Clinceni (IF)

ACS Berceni (IF) - FC Rapid Bucureşti (B)

ACS Bucovina Pojorâta (SV) – FCM Dorohoi (BT)

AS FC Ripensia Timişoara (TM) / CS FC Caransebeş (CS) – CS Ineu (AR)*

*O decizie în privinţa acestei partide se va lua după analizarea recursului depus de Ripensia. În şedinţa Comisiei de Disciplină şi Etică din 28.08.2015, Ripensia, FC Caransebeş şi UTA Bătrâna Doamnă au fost sancţionate cu pierderea jocului prin fortfait în baza articolului 86/9/1 din RD.

Conform regulamentului competiţiei, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, dacă egalitatea persistă, la lovituri de departajare de la punctul de pedeapsă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
rugaminte
Va rog sa-mi spuneti unde se afla Stadionul Alparea. Nu fasesc pe Google Maps. Multumesc !
Postat 06 Septembrie 2015, 16:22 de CuriosuGeo
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON