URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Martie 2011, 14:40

Cornel Popa: În Bihor, Guvernul a dat bani doar primăriilor PDL-UDMR şi firmelor de casă ale celor două partide

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Senatorul de Bihor Cornel Popa a prezentat joi, într-o conferinţă de presă, o interpelare prin care îi cere premierului Emil Boc explicaţii cu privire la împărţirea pe criterii politice şi în beneficiul unor firme apropiate PDL şi UDMR a fondurilor din programul de dezvoltare a infrastructurii rurale, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului condus de Elena Udrea.

Concret, liderul liberal a arătat că în Bihor, alocarea fondurilor pentru modernizarea şi extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare s-a făcut exclusiv pentru localităţile conduse de primari PDL şi UDMR, cu două excepţii: Tileagd (primar PNL) şi Popeşti (primar PSD). "Primarul din Tileagd a cerut 200.000 de lei pentru alimentarea cu apă, dar a primit 472.000 lei. Oare nu cumva pentru lucrările suplimentare pe care le execută firma Construcţii Bihor?", a întrebat senatorul Popa, retoric, făcând astfel referire la faptul că şi în Tileagd banii "îndestulează" de fapt firma prefectului Gavrilă Ghilea.

De asemenea, Popa a prezentat şi situaţia alocării de fonduri pentru modernizarea şi construirea de baze sportive în mediul rural (săli de sport şi stadioane comunale), spunând că şi în acest caz scopul a fost acelaşi: banii să ajungă la firmele PDL şi, în unele cazuri, ale UDMR. Citând cazul unor comune precum Holod, Mădăras, Olcea, Săcuieni, Tarcea ori Valea lui Mihai (toate conduse de primar PDL şi UDMR), şeful liberalilor bihoreni i-a îndemnat pe jurnalişti să "descopere" ce firme execută lucrările. "Vă rog să vă uitaţi ce firme execută aceste lucrări şi veţi înţelege totul", a spus Cornel Popa.

"S-a ajuns ca banii publici să se dea ori pentru culoarea politică a primarilor, ori pentru cea a constuctorilor", a acuzat preşedintele PNL Bihor, amintind că "sub guvernarea Tăriceanu" s-au alocat fonduri la 22 de primării din judeţ, fără a se ţine cont de apartenenţa politică a primarilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON