URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Iunie 2014, 14:57

Cinci medalii şi trei titluri de campioni pentru atleţii bihoreni la Naţionalele de juniori I de la Bucureşti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tinerii atleţi bihoreni au ocupat cinci locuri pe podium la întrecerile Campionatului Naţional pentru juniori I, care s-a desfăşurat în perioada 22-23 iunie la Bucureşti. Dintre acestea, trei au fost pe cea mai înaltă treaptă.

În cadrul probei de 5000 de metri, Laviniu Chiş, de la LPS Bihorul (antrenori Olah Robert şi Florina Cozac), a reuşit să treacă primul linia de sosire, cu timpul de 15 minute, 3 secunde şi 24 de sutimi, s-a clasat pe primul loc şi a devenit campion naţional.

La săritura în înălţime, Sergiu Perţe, tot de la LPS Bihorul (antrenor Virgil Preda), s-a situat, de asemenea, pe primul loc, cu rezultatul de 2 metri, şi el devenind campion naţional.

Cea de-a treia medalie de aur a fost cucerită de Cristian Tăut, de la CN Mihai Eminescu CSM Oradea (antrenor Florin Indrie), în cadrul probei de 800 de metri.
Bihorenii au obţinut şi un loc II şi o poziţie a III-a. Astfel, Vasile Conţ (CSU CSM Oradea, antrenor Virgil Preda) a fost al doilea în proba de 3000 de metri obstacole, iar Andrei David (LPS Bihorul CSM Oradea, antrenor Liviu David) a fost al treilea la aruncarea suliţei cu o performanţă de 65,51 metri.

În afară de aceştia, rezultate bune au obţinut şi Ionuţ Benea (CS Crişul, antrenori Livia şi Albert Mehes) la aruncarea ciocanului cu 54,47 metri, Cristian Tăut la 400 de metri, Mihai Haş la 400 de metri garduri şi ştafeta de 4x400 de metri a CN Mihai Eminescu alcătuită din Alexandru Drimba, Ştefan Hercuţ, Cristian Tăut şi Mihai Haş, care au terminat toţi pe poziţia a IV-a.

De asemenea, Claudiu Haşegan (CN Mihai Eminescu) a ocupat locul V la săritura în înălţime, cu rezultatul de 1,85 metri, şi a fost al 8-lea la săritura în lungime cu 6,38 metri. La fel, Ioana Bologa s-a situat pe locul V la aruncarea suliţei, cu un rezultat de 34,31 metri.

Întrecerile au reunit la start 449 de sportivi, proveniţi de la 106 cluburi din ţară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON