Ucrainienii vor să facă bani din catastrofe. Guvernul a hotărât ca Cernobîlul să fie trecut pe lista atracţiilor turistice, deşi nu se poate spune că ar fi un obiectiv pe care să-l ai în minte când îţi planifici concediul.
Vizitatorilor li se va permite accesul în interiorul zonei unde a avut loc explozia din 1986 şi în jurul reactorului.
Deşi riscul de contaminare încă există, oficialii au declarat că turul va fi sigur şi pur informativ, fără a pune viaţa niciunui turist în pericol. "Există multe lucruri de văzut acolo, dacă se respectă ruta oficială şi nimeni nu se abate de la traseu sau se desparte de grup", a declarat Yulia Yershova, purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.
Pe lângă Ucraina, ţările afectate de unda radioactivă au fost Belarus, Rusia şi România. Deazastrul ecologic a provocat numeroase morţi, malformaţii, unele persoane suferind şi acum de diverse afecţiuni cauzate de explozie, iar mulţi au ajuns să-şi părăsească locuinţele din cauza nivelului crescut de radioactivitate.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.